Un pachet de Regulamente pentru salvarea industriei alimentare intră azi în vigoare.Ce sprijin de la UE primesc fermierii și producătorii români

Comisia Europeană a publicat ieri, 4 mai, în Monitorul Oficial al UE un set de Regulamente privind măsurile ce pot fi luate de statele membre pentru a sprijini industria alimentară afectată de griza Covid-19. Fermierii și producătorii vor primi bani pentru a-și depozita produsele sau vor putea face înțelegeri legate de cantitățile pe care urmează să le producă.
Alina Stanciu - lun, 04 mai 2020, 20:06
Un pachet de Regulamente pentru salvarea industriei alimentare intră azi în vigoare.Ce sprijin de la UE  primesc fermierii și producătorii români

Ca și România și celalate state membre se confruntă cu probleme legate, pe de o parte, de dificultatea fermierilor de a-și vinde produsele, și pe de altă parte de schimbarea obiceiurilor de consum care generează dificultăți procesatorilor și retailerilor. De aceea, Comisia Europeană a luat o serie de măsuri care să ajute industria alimentară să treacă mai ușor pe această perioadă.

Procesatorii pot stoca 931 de tone de brânză pe bani europeni

Astfel, pentru industria lactatelor, Comisia a instituit un ajutor financiar pentru stocarea privată a brânzeturilor. Pentru România, acest lucru înseamnă că producătorii pot stoca 931 de tone de brânza la prețuri suportate parțial din bani europeni. Mai exact, se vor acorda 15,57 EUR pe tonă de produs depozitat, pentru costurile de depozitare fixe și 0,40 EUR pe tonă de produs, pe zi de depozitare contractuală. Ajutorul se poate acorda numai dacă perioada de depozitare contractuală este cuprinsă între 60 și 180 zile, cererile vizează produse fabricate în UE care sunt deja depozitate , iar cantitatea minimă pe cerere este de 0,5 tone.Cererile de ajutor pot fi depuse începând cu data de 7 mai 2020. Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 30 iunie 2020.

„Este firesc ca procesatorii să dorească să utilizeze la maximu laptele pe care îl cumpăra și de aceea prelucrarea producției de lapte crud este reorientată parțial către fabricarea de produse în vrac, cu perioadă îndelungată de valabilitate, care pot fi depozitate și care necesită mai puțină forță de muncă, precum laptele praf sau untul”, a explicat această măsură Michael Scannel, Director pentru organizații comune de piață pentru produse agricole din cadrul Comisie Europene, într-un breafing de presă.

„Sectorul brânzeturilor se confruntă cu o situație de perturbare a pieței, cauzată de un puternic dezechilibru între cerere și ofertă. În consecință, în absența unor măsuri împotriva acestei perturbări a pieței, se preconizează o scădere a prețurilor brânzeturilor în Uniune și continuarea probabilă a presiunii în sensul scăderii prețurilor”, se menționează în preambului Regulamentului.

Fermierii se pot înțelege între ei cu privire la cât vor produce

Tot pentru industria lactatelor, s-a decis, printr-un Regulament, ca fermierii, asociațiile de fermieri, organizațiile de producători recunoscute, organizațiile interprofesionale recunoscute din sectorul laptelui și produselor lactate pot, pentru o perioadă de 6 luni începând cu 1 aprilie 2020, să încheie acorduri și să ia decizii comune privind planificarea volumului de lapte crud care urmează să fie produs. Ulterior, trebuie să comunice decizia instituțiilor abilitate din statul membru care deține cea mai mare proporție din volumul estimat al producției de lapte care face obiectul acestor acorduri sau decizii, indicând volumul estimat de producție vizat și perioada de punere în aplicare preconizată.

Sprijin pentru depozitarea privată a untului și a laptelui praf

De asemenea, Comisia finanțează costurile de depozitare fixe ale untului cu 9,83 euro pe tona și cu 0,43 euro per tonă pe zi depozitare contractuală.  Ajutorul se poate acorda numai dacă perioada de depozitare contractuală este cuprinsă între 90 și 180 de zile.  Cererile de ajutor pot fi depuse începând cu 7 mai 2020. Termenul pentru transmiterea cererilor este 30 iunie 2020. Cererile vizează produse care au fost deja depozitate, iar cantitatea minimă per cerere este de 10 tone.

Pentru laptele praf, ajutorul se cifrează la 5,11 euro per tonă de produs depozitat în ceea ce privește costurile de depozitare fixe și la 0,13 euro per tonă per zi de depozitare contractuală.  Ajutorul se poate acorda numai dacă perioada de depozitare contractuală este cuprinsă între 90 și 180 zile, iar cantitatea minimă per cerere este de 10 tone.

Sprijin pentru stocarea cărnii de oaie și capră

Pentru că restaurantele au fost închise, mare parte dintre crescătorii de oi și capre nu și-au mai gasit clienți pentru carea produsă. De aceea, Comisia va oferi sprijin financiar pentru depozitarea privată a cărnii proaspete și refrigerate de ovine și de caprine cu vârsta mai mică de 12 luni. Mai exact, pentru 120 de zile se acordă 89 de euro pe tonă, pentru 90 de zile ajutorul este de 866 de eeuro, iar pentru 150 de zile se dau 915 de euro.

Ajutorul se acordă numai pentru cantitățile de carne proaspătă sau refrigerată produse în UE care nu au fost încă depozitate. Cantitatea minimă eligibilă pentru fiecare cerere este de 5 tone. Ajutoarele pot fi acordate numai pentru o perioadă de depozitare de 90, 120 sau 150 de zile.

Sprijin pentru stocarea cărnii de vită

O măsură similar a fost luată și pentru a reduce din dezechilibrele apărute pe piața cărnii de vită. Comisia Europeană va finanța stocarea privată a cărnii de vită cu 1.008 euro tona pentru 90 de zile, 1.033 euro tona pentru 120 de zile și cu 1.058 euro tina pentru 150 de zile. Ajutorul se acordă numai pentru cantitățile de carne proaspătă sau refrigerată de bovine cu vârsta de opt luni sau mai mult care nu au fost încă depozitate. Cererile de ajutor pot fi depuse începând cu 7 mai 2020. Cantitatea minimă eligibilă pentru fiecare cerere este de 10 tone.

Producătorii de cartofi și cultivatorii de pomi sau flori se pot înțelege asupra planificării producției

Comisia Europeană consider că fermierii care cultivă cartofi trec printr-o perioadă de „dezechilibru grav”, din cauza cererii peste medie de cartofi proaspeți și a cererii foarte mici de cartofi destinați prelucrării. Mai exact, se estimează că 2,65 de milioane de tone de cartofi destinați prelucrării din campania 2019, în valoare de 400 de milioane EUR, vor rămâne în depozite până la sfârșitul campaniei 2020, și anume până în luna iulie 2020. De aceea, Comisia permite, începând de mâine, acorduri între producători și asociații de producători referitoare la retragerile de pe piață și distribuirea gratuită, transformarea și prelucrarea, depozitarea, promovarea în comun și planificarea temporară a producției.Măsura este valablă pentru cartofii destinați procesării pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Condiția este ca aceste acorduri să fie anunțate autorităților naționale competente cu menționarea volumului estimat de producțiee vizat și perioada de punere în aplicare preconizată.

Măsura este valabilă și pentru cultivatorii de pomi și alte plante vii, bulbi, rădăcini și alte articole.

 

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...