SRI a blocat accesul în România sau a expulzat peste 340 de persoane cu risc terorist, iar alte 9.000 au interdicţie

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, marţi, la bilanţul instituţiei pe care o conduce, că Serviciul a interzis accesul în România sau a expulzat peste 340 de persoane "cu risc terorist", alte 9.000 având interdicţie de a intra în ţară, şi a gestionat peste 550.000 de alerte cibernetice, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 29 mart. 2016, 18:21
SRI a blocat accesul în România sau a expulzat peste 340 de persoane cu risc terorist, iar alte 9.000 au interdicţie

„Prioritatea noastră este siguranţa cetăţenilor pentru că terorismul, corupţia, crima organizată şi agresiunile cibernetice îi vizează astăzi în mod direct”, a afirmat Hellvig, într-o declaraţie de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, la finalul şedinţei de bilanţ al SRI.

Directorul Serviciului spune că, în 2015, acţiunile SRI s-au tradus „prin nepermiterea intrării în ţară sau expluzarea din sânul societăţii a peste 340 de persoane cu risc terorist”, iar instituţia „are în atenţie” alte 9.000 de persoane care nu au acces pe teritoriul naţional.

Hellvig a precizat şi că SRI a transmis organelor de aplicare a legii peste 3.800 de informări, iar factorii de decizie au primit aproape 10.000 de informaţii, toate privind riscuri cu impact la nivelul cetăţenilor.

În privinţa alertelor cibernetice, specialiştii SRI au „gestionat” peste 550.000 de cazuri.

Eduard Hellvig a afirmat că toate cifrele din bilanţul Serviciului vor fi făcute publice după ce documentul va ajunge în Parlament, unde trebuie avizat de către Comisia comună pentru exercitarea controlului asupra SRI.

„În spatele fiecărui rezultat stau zeci de ofiţeri şi sute de zile de muncă şi mai stau şi adevăraţii eroi ai intelligence-ului, sursele noastre”, a conchis Hellvig.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 98,37......
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...