Stamule: Guvernul va trata cu atenţie subiectul gazelor din Marea Neagră începând din decembrie

Guvernul României doreşte exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagă şi va trata cu atenţie subiectul începând din decembrie, pentru a nu exista discuţii care să afecteze aceste proiecte, a declarat, joi, Tănase Stamule, consilierul pe probleme economice al premierului României.
Economica.net - J, 24 sept. 2020, 08:20
Stamule: Guvernul va trata cu atenţie subiectul gazelor din Marea Neagră începând din decembrie

El a participat la conferinţa online „Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa.

„În ceea ce priveşte Marea Neagră, există o dorinţă puternică a Guvernului să înceapă exploatarea gazelor de acolo, iar subiectul va fi tratat cu mare atenţie începând cu luna decembrie (când vor avea loc alegeri parlamentare – n.r.), ca să nu apară tot felul de discuţii care nu sunt utile şi care să afecteze proiectul. Este prioritar pentru noi să exploatăm acele resurse”, a spus Stamule.

El s-a referit şi la importanţa dezvoltării reţelelor de gaze pe teritoriul României.

„Avem suficiente rezerve să acoperim România, însă, astăzi, doar 30% dintre cetăţeni au acces la gaze. Se rezolvă astfel şi problema tăierilor de păduri, pentru că mulţi oameni încă folosesc lemne pentru a se încălzi”, a precizat consilierul premierului.

Extinderea reţelelor de gaz va duce inclusiv la o creştere a atractivităţii economice în localităţile care vor fi racordate, a menţionat el.

„Când vin investitorii la Guvern, întreabă de câteva lucruri: prima întrebare, bineînţeles, este dacă există autostradă în zona în care vor să investească, iar următoarea întrebare este dacă există reţele de gaz. De aceea este prioritate zero ca aceste reţele să ajungă în cât mai multe regiuni ale României, în paralel cu dezvoltarea reţelei de autostrăzi. Trebuie să folosim gazele pe care le avem, pentru că cine ştie cum va evolua tehnologia în următorii zeci de ani şi vom rămâne cu ele nefolosite. O să se avanseze tehnologic”, a arătat Stamule.

În Marea Neagră românească există un potenţial de 200 de miliarde de metri cubi de gaze, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, însă marile proiecte sunt îngheţate din cauza legislaţiei din sectorul petrolier offshore.

OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Anul trecut, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat în repetate rânduri, încă de la preluarea mandatului, că legislaţia din sectorul petrolier offshore va trebui aprobată în Parlament prin consens politic, iar Guvernul nu va avea nicio iniţiativă în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Timișoara a evacuat cu jandarmii o familie care ocupa ilegal o vilă impozantă de pe bulevardul C.D. Loga, imobil în care va amenaja o grădiniță (VIDEO)
Primăria Timișoara a evacuat cu jandarmii o familie care ocupa ilegal o vilă impozantă de pe bulevardul C.D. Loga, imobil ...
Primăria Municipiului Timişoara (PMT) a evacuat, marţi, familia care ocupa ilegal vila de pe bulevardul C.D. Loga nr. 52, în baza unei hotărâri definitive dată de Tribunalul Arad în noiembrie......
Iranul estimează că războiul declanșat de SUA și Israel împotriva sa i-a cauzat până acum costuri de 270 de miliarde de dolari
Iranul estimează că războiul declanșat de SUA și Israel împotriva sa i-a cauzat până acum costuri de 270 de miliarde ...
Guvernul iranian a estimat costul războiului lansat de SUA şi Israel în februarie la 270 de miliarde de dolari, informează ...
MOL va acorda dividende în valoare de 782 de milioane dolari pentru anul 2025
MOL va acorda dividende în valoare de 782 de milioane dolari pentru anul 2025
Grupul MOL a anunțat astăzi că, în cadrul Adunării Generale Anuale a Grupului MOL, acționarii au aprobat raportul Consiliului ...
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat marţi că a avut o convorbire telefonică cu câştigătorul ...