1EUR = 4.8750 RON | Bucureşti 29 º

News

Stare de alertă - Noile măsuri anunţate de autorităţi din 15 septembrie

De la declararea stării de alertă pe teritoriul României (18 mai 2020, prelungită la 17 iunie, 17 iulie, 16 august şi 15 septembrie), din două în două săptămâni au fost eliminate, succesiv, diversele restricţii impuse în perioada stărilor de urgenţă, scrie Agerpres.

15 sep, 2020 | Agerpres

Prin Hotărârea de Guvern nr. 782 din 14 septembrie 2020, starea de alertă pe teritoriul României s-a prelungit din nou, începând cu data de 15 septembrie 2020. Hotărârea prevede noi măsuri de relaxare în contextul campaniei electorale şi viitorului scrutin local din 27 septembrie 2020, între care:

* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către candidaţii şi echipele de campanie în timpul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale;
* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către participanţii la procesul electoral;
* dezinfecţia periodică a mâinilor de către participanţii la procesul electoral după fiecare contact direct cu alte persoane;
* alegătorul va fi instruit să poziţioneze documentul de identitate în suportul terminalului informatic; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile;
* după exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea "VOTAT" pe actul de identitate.

De asemenea, din 15 septembrie se permite organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea măsurilor privind distanţarea, purtarea măştii şi igienizarea mâinilor.

***

Măsuri de relaxare aplicate din 18 mai 2020

Principalele măsuri de relaxare aplicate, începând cu 18 mai, au fost, conform Hotărârii de Guvern (HG) nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea COVID-19: deschiderea saloanelor cosmetice, a cabinetelor stomatologice şi a muzeelor; deschiderea hotelurilor; deschiderea parţială a comerţului; deschiderea magazinelor care au intrare din stradă; permiterea circulaţiei persoanelor în interiorul localităţilor fără declaraţie pe proprie răspundere; deplasările în afara localităţii doar pentru o categorie de motive considerate întemeiate; deschiderea parcurilor etc.

Măsuri de relaxare aplicate din 1 iunie 2020

A doua etapă de eliminare a restricţiilor, din 1 iunie 2020, a cuprins o serie de măsuri de relaxare precum: desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori; desfăşurarea spectacolelor şi a concertelor în aer liber; ridicarea restricţiilor privind circulaţia persoanelor în afara localităţii; reluarea transportului feroviar şi rutier internaţional; deschiderea teraselor în aer liber; permiterea accesului pe plajă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară etc. (HG nr. 434 din 28 mai 2020)

Măsuri de relaxare aplicate din 17 iunie 2020

A treia etapă de relaxare, aplicată începând cu 17 iunie 2020, a cuprins, printre altele, măsuri precum: redeschiderea mall-urilor (cu excepţia restaurantelor, a locurilor de joacă şi a cinematografelor din interiorul acestor complexuri); posibilitatea deschiderii creşelor, a grădiniţelor şi a instituţiilor tip after-school pe perioada vacanţei de vară; reluarea activităţii de tratament balnear; redeschiderea sălilor de sport/fitness, a operatorilor de jocuri de noroc; redeschiderea piscinelor exterioare; posibilitatea bisericilor de a desfăşura activitate religioasă şi în interior; creşterea la 6 a numărului de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative în aer liber (ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit etc.); creşterea la 20 a numărului de participanţi la evenimente private în spaţii închise şi la 50 a numărului de persoane care pot participa la evenimente private în spaţii deschise; creşterea la 6 a numărului de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot forma grupuri pietonale etc. (HG nr. 476 din 16 iunie 2020)

Măsuri aplicate de autorităţi după 1 iulie 2020

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, la 29 iunie 2020, că, în contextul creşterii numărului de cazuri noi cu COVID-19, Grupul de suport tehnico-ştiinţific a decis amânarea măsurilor de relaxare care urmau să fie aplicate de la 1 iulie. Cu toate acestea, Guvernul a adoptat o serie de măsuri prin Hotărârea de Guvern nr. 511 din 1 iulie 2020, care modifică HG nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României: desfăşurarea activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire pentru persoanele vârstnice se face după un program de lucru avizat de direcţiile judeţene de sănătate publică; instituirea sancţiunii complementare a suspendării autorizaţiei de funcţionare pentru organizatorii activităţilor şi evenimentelor în care regulile de siguranţă sanitară nu sunt respectate; permiterea organizării şi desfăşurării antrenamentelor şi cantonamentelor colective, în grupuri de maximum 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori; permiterea desfăşurării activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare participant etc.

Măsuri de restricţie menţinute după 17 iulie 2020

În Hotărârea de Guvern 553 din 15 iulie 2020 privind prelungirea stării de alertă, Guvernul a reluat restricţiile menţinute prin HG 394 din 18 mai 2020 şi Legea 55 din 15 mai 2020. Astfel, după 17 iulie 2020, s-au menţinut următoarele restricţii: obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă; obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, a operatorilor economici de a asigura triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru personalul propriu şi pentru vizitatori; menţinerea interdicţiei privind participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 20 de persoane; menţinerea interdicţiei privind participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane.

Măsuri aplicate după 1 august 2020

Prin HG nr. 588 din 31 iulie 2020, s-a instituit o nouă obligaţie, aceea de purtare a măştii în spaţii deschise, în anumite condiţii. Astfel, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, a devenit obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.

Astfel, terasele, cluburile, barurile etc, dar şi jocurile de noroc de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Galaţi şi municipiul Bucureşti, au putut fi deschise doar între orele 06.00 şi 23.00, conform Hotărârii CNSU nr. 38 din 1 august 2020.

Măsuri aplicate după 16 august 2020

Prin HG 668/2020, starea de alertă s-a prelungit pentru încă 30 de zile, începând cu 16 august 2020. După această dată, restaurantele s-au menţinut închise, la fel şi limitarea privind participarea la evenimente private la 50 de persoane în spaţii deschise, respectiv 20 de persoane în spaţii închise.

S-a menţinut interdicţia privind circulaţia persoanelor în interiorul localităţilor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. S-a menţinut închiderea spaţiilor de joacă pentru copii.

Măsuri aplicate din 1 septembrie 2020

Principala noutate adusă începând cu 1 septembrie a fost redeschiderea restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităţilor de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori. O altă măsură de relaxare a constat în creşterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spaţiu închis, respectiv 100 în spaţiu deschis (HG nr. 729 din 31 august 2020).

loading...
Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Daniel Oanţă

Vrem iar?

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO