Startup-ul românesc Humans.ai a ridicat peste un milion de dolari în mai puţin de 30 min. în urma vânzării publice de tokeni pe Polkastarter

Humans.ai, startup-ul românesc de deep-tech, care dezvoltă prima platformă pentru generarea de modele AI şi guvernarea lor prin tehnologia blockchain, anunţă ridicarea sumei de 1.170.000 dolari în urma vânzării publice de tokeni pe platforma Polkastarter, reuşind astfel să stabilească un nou record de vânzare publică.
Lidia Neagu - lun, 13 dec. 2021, 19:32
Startup-ul românesc Humans.ai a ridicat peste un milion de dolari în mai puţin de 30 min. în urma vânzării publice de tokeni pe Polkastarter

Românii au lansat IDO-ul (Initial Decentralized Offering) în parteneriat cu platforma Polkastarter, pentru a angaja comunitatea în dezvoltarea platformei descentralizate Humans.ai, un ecosistem care generează modele etice de Inteligenţă Artificială controlate cu ajutorul tehnologiei blockchain.

Vânzarea de tokeni $HEART, moneda care guvernează ecosistemul Humans.ai, a început în data de 9 decembrie şi s-a încheiat în mai puţin de jumătate de oră, fiind cea mai mare sumă ridicată până acum în istoria Polkastarter.

De asemenea, compania anunţă că tokenul său nativ $HEART este deja listat pe unul dintre cele mai importante exchange-uri de criptomonede din lume, KuCoin, începând de luni, 13 decembrie. Înfiinţată în 2017, KuCoin este unul dintre cele mai importante platforme de tranzacţionare de pe piaţa cripto, cu peste 500 de monede listate în prezent. KuCoin este folosită de peste 10 milioane de utilizatori înregistraţi la nivel global, fiind este una dintre cele mai mari platforme de social trading la nivel global.

„Suntem foarte incântaţi că IDO-ul Humans.ai a stârnit un interes atât de mare şi a fost sold out în mai puţin de 30 de minute. Mobilizarea comunităţiii a fost incredibilă iar acest lucru ne încurajează pentru mai departe, pentru că suntem doar la început cu proiectul. Mulţumim fiecărui investitor în parte pentru sprijinul acordat acestui proiect care va rescrie viitorul AI-ului. De asemenea, mulţumim Polkastarter care a fost un parter şi un susţinător important în efortul nostru de a crea primul model de conduită morală pentru AI şi Blockchain,” a declarat Sabin Dima, CEO-ul Humans.ai.

În runda anterioara de finanţare, care a constat în vânzare privată de tokeni, Humans.ai a strâns 9 milioane de dolari de la peste 60 de investitori de talie mondială – lideri din sfera de business, directori executivi din domeniul tehnologiei, experţi în blockchain, lideri ai comunităţii crypto şi manageri de top din companii. Printre investitorii principali din startup-ul Humans.ai se numără antreprenorul român Răzvan Munteanu, unul dintre cei mai activi investitori din spaţiul blockchain şi în Elrond Research, ramura de investiţii a companiei Elrond.

Humans.ai este o platformă care integrează date şi tehnologie pentru a genera modele AI unice şi a le utiliza ca API (interfaţă de programare a aplicaţiilor) de către comunitatea de afaceri. Astfel tehnologia permite dezvoltatorilor de aplicaţii sa utilizeze modelele AI plătind drepturi într-un mod echitabil atât celor care oferă tehnologie, cât şi date.

Focusul iniţial al platformei Humans.ai este synthetic media, ce permite crearea vocii, imaginii şi gesturilor unor persoane, fără a mai fi necesară prezenţa fizică numită ADN digital. Pornind de la acest ADN digital se poate crea conţinut audio şi video de la zero cu ajutorul inteligenţei artificiale. Spre exemplu, audiobookul tău poate fi narat de actorul tău preferat sau o producţie video poate fi creată foarte simplu fără ajutorul unei echipe întregi formată din cameraman, editor video sau prezentator.

De asemenea, compania a dezvoltat tehnologia unică în lume, numită Proof-of-Human, care validează faptul că se afla un om în spatele fiecărei decizii a AI-ului, folosind tehnologia blockchain ca să încapsuleze fiecare AI într-un NFT (token non-fungibil), oferind astfel o interfaţă de manageriere şi guvernanţă pentru acel AI.

Te-ar mai putea interesa și
Calendarul eliminării mașinilor din București. Ce spune primarul Ciucu
Calendarul eliminării mașinilor din București. Ce spune primarul Ciucu
Primăria Municipiului București a pus în consultare publică Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul București (PICA) și Planul de Menținere a Calității Aerului în Municipiul......
Iulian Stanciu, fost acționar eMag și Flanco, și Adrian Crețoiu au preluat active de la Transgex și două contracte cu Romgaz și OMV Petrom. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția
Iulian Stanciu, fost acționar eMag și Flanco, și Adrian Crețoiu au preluat active de la Transgex și două contracte ...
Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu preiau, prin intermediul Foraj ...
Accident la cel mai mare combinat chimic din România. Substanțe toxice au fost eliberate în aer la Râmnicu Vâlcea – Ce spune Ministerul Mediului despre ce se întâmplă la Chimcomplex
Accident la cel mai mare combinat chimic din România. Substanțe toxice au fost eliberate în aer la Râmnicu Vâlcea – ...
Accident la cel mai mare combinat chimic din România. Chimcomplex anunță că fosta platformă Oltchim din Râmnicu Vâlcea ...
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Transelectrica, operatorul de transport al energiei electrice și al sistemului energetic național, a raportat după primele ...