Statul Islamic a difuzat primele imagini cu liderul său, începând din 2014

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a difuzat luni prima înregistrare video cu liderul său, Abu Bakr al-Baghdadi, după cea din 2014 publicată la câteva zile după declararea autointitulatului 'califat' în Irak şi Siria, transmit dpa, Reuters şi AFP.
Economica.net - mar, 30 apr. 2019, 07:23
Statul Islamic a difuzat primele imagini cu liderul său, începând din 2014

Înregistrarea, difuzată de divizia media a SI, Al-Furqan, îl arată pe Al-Baghdadi stând pe jos într-o cameră şi vorbind cu alţi trei militanţi, ale căror feţe sunt blurate.

Potrivit Reuters, în înregistrare, care durează 18 minute, Al-Baghdadi afirmă că gruparea SI va căuta să răzbune uciderea şi întemniţarea militanţilor săi şi că lupta contra Occidentului este ”o lungă bătălie”. La începutul înregistrării apare scrisă o dată anterioară din cursul lunii aprilie. Autenticitatea şi data înregistrării nu au putut fi verificate din surse independente.

Bărbatul declară că ”bătălia pentru Baghouz este acum terminată”, o referire la ultima redută a grupării jihadistă căzută la 23 martie 2019 în estul Siriei.

Vorbind încet şi oprindu-se câteva secunde la jumătatea frazelor, el promite alte acţiuni ale SI ”după această bătălie”.

Nu este clar locul a fost realizată filmarea şi nu există informaţii despre locul exact unde se află în prezent Abu Bakr al-Baghdadi.

Ultimul mesaj atribuit lui Abu Bakr al-Baghdadi era o înregistrare audio difuzată în 2018.

Căderea ‘califatului’ Statului Islamic a fost anunţată la 23 martie, după cucerirea ultimului bastion al jihadiştilor din estul Siriei, la capătul unei ofensive a combatanţilor arabi şi kurzi din Forţele Democratice Siriene, susţinută de o coaliţie condusă de SUA.

Irakul a declarat victoria sa contra SI în decembrie 2017. SUA oferă 25 de milioane de dolari capturarea lui Aou Bakr al-Baghdadi.

Te-ar mai putea interesa și
Pîrvulescu, Enevo: Nişa unde poate juca România în piaţa de tehnologie este digitalizarea; aceasta nu se poate face fără cybersecurity
Pîrvulescu, Enevo: Nişa unde poate juca România în piaţa de tehnologie este digitalizarea; aceasta nu se poate face ...
Digitalizarea, respectiv securitatea cibernetică, reprezintă una dintre puţinele nişe tehnologice în care România şi Uniunea Europeană au oportunitatea de a construi produse şi branduri cu......
Linia tramvaiului 41 din Bucureșri e blocată. Au fost introduse autobuze
Linia tramvaiului 41 din Bucureșri e blocată. Au fost introduse autobuze
Linia 41 este blocată pe Şoseaua Virtuţii, în staţia Piaţa Crângaşi, pe sensul Piaţa Presei, cauza fiind un incident ...
Bani de la stat pentru crescătorii de vaci și porci. APIA a publicat ghidurile
Bani de la stat pentru crescătorii de vaci și porci. APIA a publicat ghidurile
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a publicat Ghidurile solicitanţilor pentru schemele de ajutor ...
Danemarca va despăgubi femeile din Groenlanda cărora li s-au montat fără consimţământ dispozitive contraceptive
Danemarca va despăgubi femeile din Groenlanda cărora li s-au montat fără consimţământ dispozitive contraceptive
Parlamentul danez a aprobat joi despăgubiri pentru miile de femei din Groenlanda, teritoriu autonom al Regatului Danemarcei, ...