Statul Islamic, o ameninţare „imediată” pentru Europa

Titularii de paşapoarte europene care luptă în rândurile Statului Islamic în Irak şi Siria constituie o ameninţare 'imediată' asupra ţărilor lor de origine, a estimat vineri unul dintre pilonii antiterorismului american, informează AFP.
Economica.net - S, 06 sept. 2014, 06:10
Statul Islamic, o ameninţare

Având în vedere numărul lor mult mai ridicat, jihadiştii europeni sunt de asemenea mult mai periculoşi decât combatanţii americani, care ar fi în jur de zece în rândurile Statului Islamic /SI/, potrivit unei estimări a Pentagonului.

SI ar fi atras aproximativ 2.000 de jihadişti europeni, mai ales datorită prezenţei sale foarte puternice pe internet, potrivit serviciilor de informaţii.

‘Ameninţarea este relativ imediată pentru Europa’, a declarat Matthew Olsen, care conduce Centrul naţional de antiterorism, în timpul unei întâlniri cu presa în apropiere de Washington.

Ca urmare, cooperarea dintre agenţiile de informaţii americane şi omologii lor europeni a fost consolidată, într-o încercare de a-i urmări mai bine pe aceşti jihadişti, în timp ce unele ţări europene se tem că ei exportă extremismul după ce se întorc din Siria sau Irak.

Cererile de informaţii adresate de Washington capitalelor europene sunt acum mai rapid satisfăcute decât cu un an în urmă, a subliniat Nicholas Rasmussen, adjunct al lui Olsen.

‘Uşile ne sunt larg deschise, nu avem decât să cerem informaţii’, a spus Rasmussen.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...