Stiri

Efectele crizei energetice în România: Se vor scumpi foarte mult alimentele la raft şi vor deveni inaccesibile – federaţie

Fermierii români vor avea de suferit din cauza crizei energetice care a dus la explozia preţurilor la îngrăşăminte, iar toate aceste costuri se vor propaga pe lanţul alimentar şi în coşul zilnic al consumatorului, care va deconta aceste scumpiri, susţine Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO şi fondator al Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare.

Efectele crizei energetice în România: Se vor scumpi foarte mult alimentele la raft şi vor deveni inaccesibile - federaţie
INSP: În ultima săptămână, 69,7% din cazurile confirmate COVID - la persoane nevaccinate

INSP: În ultima săptămână, 69,7% din cazurile confirmate COVID – la persoane nevaccinate

Iată cum arată un parior de succes!

Iată cum arată un parior de succes!

Calea ferată Brașov - Sighișoara: Au fost contractate cele patru

Calea ferată Brașov – Sighișoara: Au fost contractate cele patru „cârtițe” care vor săpa tunelurile – API

Tătaru, ING: Lărgirea coridorului echivalează cu o majorare de încă 0,25% a dobânzii cheie. Cheltuielile de Sărbători ale Finanţelor ar putea-o anula însă

Manochehr Saadati-Sohi, care amenința Primăria Sectorului 2 cu despăgubiri de 200 de milioane de euro, a primit certificat de urbanism pentru turnuri de 28 de etaje în Barbu Văcărescu

EXCLUSIV Bulgarii simt miros de bani după falimentul City Insurance. O firmă de peste Dunăre, neasigurată de FGA, garantează pentru lucrări de stat unde City a lăsat găuri de miliarde și recrutează oameni de la fostul lider. Ce a descoperit ASF?

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat la șase ani de închisoare în Dosarul Transalpina

Ciolacu: Nu putem să rămânem ultima țară din Europa care încă mai are cotă unică de impozitare

Veniturile colectate de ANAF în primele zece luni din 2021, cu 40 de miliarde de lei mai mari față de perioadă similară din anul trecut

Cîţu: În cadrul negocierilor cu PSD am purtat discuții pentru mărirea numărului de ministere până la cel mult 20. Nu am vorbit despre impozitul progresiv

De ce este sistemul educațional românesc nepregătit pentru

De ce este sistemul educațional românesc nepregătit pentru „Gen-Z”? Educația în secolul XXI

Softelligence se extinde regional și deschide o nouă filială în Macedonia de Nord

Autostrada Sibiu - Pitești: A fost prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru cel mai scump lot, peste Carpați

Autostrada Sibiu – Pitești: A fost prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru cel mai scump lot, peste Carpați

Autonet Group Holding investește 30 de milioane de euro într-un nou centru de distribuție lângă Turda

Grupul francez SYSTRA, prezent și în România, cumpără grupul italian Sws Engineering, cu afaceri de 25 de milioane de lei pe plan local

Schimbări majore în ofertele celor doi mari furnizori de gaze pentru populație, Engie și E.On

Rata de infectare a scăzut la 8 în Bucureşti - marţi, 9.11.2021

Rata de infectare a scăzut la 8 în Bucureşti – marţi, 9.11.2021

Ministerul Sănătății distribuie spitalelor din țară noi tranșe de Remdesivir, Tocilizumab şi Favipiravir

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, susține că trebuie temperată logica pieței pentru a proteja consumatorul final de energie

Primăria București va solicita finanțări de peste șapte miliarde de lei pentru proiecte dezvoltate prin Programul

Primăria București va solicita finanțări de peste șapte miliarde de lei pentru proiecte dezvoltate prin Programul „Anghel Saligny”

CNSU propune prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Se mențin toate restricțiile

După ce a anulat licitația pentru 40 de trenuri regionale, ARF pregătește licitații pentru 20 de rame electrice și 12 cu hidrogen

Cuhman & Wakefiled: Activitatea de dezvoltare pe piața de retail și-a redus motoarele în 2021. Doar trei dezvoltatori au deschis parcuri de retail

Veniturile grupului Medicover, avans de 43% în primele 9 luni

Economiştii şefi din bănci cred că BNR va creşte dobânda de politică monetară la 2% săptămâna aceasta. ROBOR de 3% până la finalul anului?

Nicușor Dan: În acest an au fost reabilitați 15 din rețeaua primară de termoficare, la anul 50 km

UPDATE Cea mai scumpă cameră de Revelion pe Valea Prahovei sare de 8.000 de lei

Update: Alți doi pacienți au fost transferați în Cehia. Doi pacienți bolnavi de COVID-19 au fost transferați cu un avion MApN în Danemarca

Oltenii de la Reloc repară locomotivele bulgarilor FOTO

8.057 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 și 395 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore. Cinci paturi libere la ATI