Stoltenberg la finalul Consiliului NATO-Rusia: Există în continuare divergenţe profunde privind conflictul din Ucraina

Ambasadorii celor 28 de state membre ale NATO şi omologul lor rus au constatat miercuri încă o dată 'divergenţele profunde şi persistente' care există între Alianţă şi Rusia în ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după reuniunea Consiliului NATO-Rusia, transmit agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 13 iul. 2016, 17:25
Stoltenberg la finalul Consiliului NATO-Rusia: Există în continuare divergenţe profunde privind conflictul din Ucraina

‘Acţiunile Rusiei în Ucraina au afectat securitatea în zona euroatlantică’, a subliniat Stoltenberg, care a calificat totuşi atmosfera acestei întâlniri drept ‘bună şi sinceră’.

Întâlnirea cu ambasadorul rus, Alexander Gruşko, desfăşurată la sediul NATO din Bruxelles, s-a concentrat pe criza din Ucraina şi pe implementarea acordurilor de pace convenite la Minsk.

Printre temele de pe agenda reuniunii au mai fost menţionate sporirea transparenţei şi prevenirea incidentelor ce pot surveni în timpul unor exerciţii militare.

Astfel, Moscova a prezentat cu această ocazie propuneri pentru sporirea securităţii aeriene în zona Mării Baltice, unde avioanele forţelor aeriene ale unor state ale Alianţei se întâlnesc frecvent cu cele ale Rusiei, măsuri despre care Stoltenberg a afirmat că vor fi studiate.

Reuniunea de miercuri survine după summitul NATO, la care s-a decis desfăşurarea prin rotaţie a patru batalioane ale Alianţei în Polonia şi în cele trei state baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), măsură menită să consolideze flancul estic, dar criticată de Moscova şi la care a făcut referire şi ambasadorul Gruşko în declaraţia dată presei după reuniune.

‘Măsurile ce vizează flancul estic sunt nejustificate. Ele sunt excesive şi contraproductive’, a spus oficialul rus, el estimând totodată că aceste decizii ‘ne readuc la o atmosferă de Război Rece’.

După anexarea Crimeii, Alianţa a decis suspendarea reuniunilor în cadrul Consiliului NATO-Rusia. Dialogul a fost reluat anul acesta, pe 20 aprilie, dar şi acea întâlnire a evidenţiat poziţiile divergente pe care se află Rusia, de o parte, şi statele Alianţei, de cealaltă parte.

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei
Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va găzdui săptămâna aceasta o întrunire a giganţilor din domeniul inteligenţei artificiale pentru a discuta necesitatea unui set comun de principii......
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, a discutat luni, la Jeddah, despre ...
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Ritmul de creştere al PIB-ului Germaniei a încetinit în trimestrul trei, se arată în raportul lunar dat publicităţii ...
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. Anun de la Comisia Europeană
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. ...
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutoare de stat în valoare de 52 de milioane euro (277 de milioane lei) ...