Străinii au drum drept pentru a cumpăra teren agricol

Investitorii străini vor putea achiziţiona teren agricol fără niciun fel de restricţie începând cu anul 2014 în condiţiile în care prelungirea interdicţiei ar implica modificarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană, scrie ZF.
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 07:09
Străinii au drum drept pentru a cumpăra teren agricol

Noul ministru al agriculturii Stelian Fuia a susţinut miercuri că va cere autorităţilor de la Bruxelles să prelungească termenul pentru liberalizarea pieţei funciare. Fuia a admis însă că o astfel de măsură ar fi posibilă numai prin modificarea tratatului de aderare la UE.

„Tratatul implică nişte clauze asumate de România la momentul negocierilor. Teoretic, dacă ar trebui să modificăm anumite prevederi din tratatul de aderare, ar trebui reluate negocierile pentru acel capitol. Ideea este simplă, în acest moment în UE se discută despre Grecia, despre cedări de suveranitate, ar fi un moment cât se poate de prost pentru o mişcare de acest gen”, a declarat pentru ZF analistul politic Cristian Pârvulescu.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, în cursul zilei de vineri, vor începe probele la cald pentru consumatorii urbani din Capitală....
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunţat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la ...
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de şase luni consecutive ...
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Guvernul ar urma să adopte Strategia Naţională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea şi finanţarea creşterii), ...