SUA au încercat să impulsioneze o schimbare politică în Cuba cu ajutorul unor programe sociale

Administraţia americană a încercat cu ajutorul unor programe, precum cele de asistenţă sanitară şi dezvoltare, să încurajeze cetăţenii cubanezi să sprijine o schimbare politică în ţara lor, a recunoscut luni purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat, Jennifer Psaki, citată de agenţia EFE.
Economica.net - mar, 05 aug. 2014, 12:18
SUA au încercat să impulsioneze o schimbare politică în Cuba cu ajutorul unor programe sociale

Ea a menţionat că aceste iniţiative desfăşurate în Cuba aveau, pe lângă oferirea de informaţii în domeniile de specialitate, şi ‘obiective secundare’ legate de promovarea ideilor democratice, dar a negat că ar fi fost vorba despre ‘programe secrete’.

Reacţia lui Jennifer Psaki survine după ce mass-media americane au relatat la sfârşitul săptămânii trecute că Statele Unite au promovat astfel de programe în Cuba, cum ar fi de exemplu o iniţiativă de prevenire a răspândirii virusului HIV, cu ajutorul unor tineri latino-americani din ţări precum Peru, Costa Rica şi Venezuela, pentru a încuraja o schimbare politică la Havana.

Respectivele programe au fost derulate prin intermediul Agenţiei americane pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), aceeaşi organizaţie în cadrul căreia a activat şi Alan Gross, cetăţeanul american arestat în anul 2009 în Cuba şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru spionaj, după ce a încercat să realizeze o reţea de internet ce ar fi scăpat controlului guvernului de la Havana.

Tinerii implicaţi în astfel de iniţiative intrau în Cuba ca turişti şi călătoreau prin insulă intrând în contact cu tinerii cubanezi prin intermediul unor ateliere dedicate activităţilor de sănătate publică. Totuşi, ei erau instruiţi să folosească un sistem de comunicare pentru a contacta Statele Unite dacă ar fi considerat că sunt în pericol.

Dar în opinia organizaţiei ‘Cuba Now’, care sprijină ideea îmbunătăţirii relaţiilor dintre Washington şi Havana printr-o politică de deschidere, dezvăluirea acestor programe nu este decât o nouă dovadă a ineficienţei acţiunilor Administraţiei americane în ce priveşte regimul cubanez.

Cu câteva luni în urmă s-a aflat şi că Statele Unite au fost în spatele creării în unei reţele de socializare de genul Twitter în Cuba, denumite ZunZuneo, utilizatorii ei folosind-o cu ajutorul telefoanelor mobile, iar obiectivul acestei iniţiative ar fi promovarea disidenţei în rândul tinerilor cubanezi.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...