SUA furnizează Siriei informaţii despre Statul Islamic prin intermediul Rusiei şi Irakului – surse

Statele Unite efectuează deja zboruri de recunoaştere deasupra Siriei şi furnizează Damascului informaţii despre poziţiile combatanţilor jihadişti din gruparea Statul Islamic, transmite marţi AFP, care citează o sursă siriană neprecizată.
Economica.net - mar, 26 aug. 2014, 15:28
SUA furnizează Siriei informaţii despre Statul Islamic prin intermediul Rusiei şi Irakului - surse

Conform acestei surse, respectivele informaţii sunt transmise Siriei prin intermediul Rusiei şi Irakului.

De asemenea, un înalt responsabil american, ce s-a exprimat tot sub protecţia anonimatului, a declarat că Statele Unite urmează să trimită avioane-spion şi drone în misiuni deasupra Siriei pentru a culege informaţii despre activitatea militară a jihadiştilor, pas premergător unor eventuale lovituri aeriene împotriva acestora.

La rândul său, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), Rami Abdel Rahmane, susţine că avioane de recunoaştere ce nu aparţin armatei siriene au survolat luni regiunea Deir Ezzor, iar informaţiile obţinute despre poziţiile trupelor Statului Islamic au fost transmise Damascului prin intermediul Moscovei şi Bagdadului.

În plus, conform unei alte surse regionale neidentificate, mai există o ţară occidentală, care, după asediul asupra oraşului Raqqa, furnizează guvernului sirian liste cu poziţiile combatanţilor grupării Statul Islamic.

Ministrul sirian de externe Walid Muallem a declarat luni că o cooperare internaţională împotriva Statului Islamic este ‘binevenită’, inclusiv cooperarea cu SUA sau Marea Britanie, dar a menţionat că orice atac împotriva acestei grupări trebuie coordonat cu Damascul, altfel este vorba despre o agresiune.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.