SUA vor livra Israelului avioane F-35 anul viitor

Statele Unite vor livra anul viitor noi avioane militare F-35 Israelului pentru a-i permite aliatului lor să-şi menţină poziţia militară în Orientul Mijlociu, a anunţat vicepreşedintele american Joe Biden, relatează Reuters.
Economica.net - vin, 24 apr. 2015, 03:51
SUA vor livra Israelului avioane F-35 anul viitor

În cadrul unui eveniment organizat la Washington cu ocazia Zilei independenţei Israelului, Joe Biden a spus că F-35 este cel mai bun avion militar american, iar Israelul va deveni singura ţară din Orientul Mijlociu dotată cu acest model.

Israelul a semnat, în februarie, un contract cu Statele Unite privind achiziţionarea suplimentară a 14 avioane de vânătoare F-35 în valoare de aproximativ trei miliarde de dolari (2,67 miliarde de euro), scrie Agerpres

Acest contract, aprobat în noiembrie de o comisie guvernamentală israeliană, include o opţiune de cumpărare pentru alte 17 asemenea aparate concepute de Lockheed Martin.

Avioanele de vânătoare vor fi livrate între 2016 şi 2021.

În 2010, Israelul a mai achiziţionat 19 avioane F-35.

Aparatul F-35 nu poate fi identificat de sistemele radar, dar reputaţia sa a fost parţial umbrită de mai multe incidente în care a fost implicat. F-35 este fabricat de constructorul american Lockheed Martin.

F-35 este cel mai avansat avion multirol care va echipa în deceniile viitoare armatele Statelor Unite şi ale unora dintre aliaţii lor. Dar programul a fost întârziat din cauza numeroaselor probleme tehnice apărute la primele exemplare, iar costurile de producţie au crescut cu 70% peste estimările iniţiale, devenind cel mai costisitor proiect al Pentagonului. Companii britanice din sectorul apărării, precum BAE Systems şi Rolls-Royce, au o contribuţie importantă în program.

Mai multe despre F-35 AICI şi AICI

În urmă cu trei săptămâni, Barack Obama a declarat că un Israel slăbit ar reprezenta un ‘eşec’ al preşedinţiei sale şi şi-a reafirmat solidaritatea cu aliatul său tradiţional, în pofida recentelor divergenţe legate de acordul privind programul nuclear iranian.

Liderul de la Casa Albă a menţionat că un Israel slăbit ar însemna nu doar un eşec strategic, ci şi un eşec moral, şi a adăugat că niciun dezacord între SUA şi Israel nu ar putea distruge ceea ce le uneşte.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunţat de mai multe ori acordul-cadru în domeniul nuclear dintre Teheran şi ţările din Grupul ‘5 plus 1’ (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania), pe care îl consideră un ”acord foarte prost”, susţinând că în virtutea acestuia Iranul îşi va menţine o infrastructură nucleară extinsă.

Obama şi Netanyahu au avut divergenţe şi cu privire la procesul de pace din Orientul Mijlociu, în contextul în care Israelul se opune creării unui stat palestinian independent cu capitala în Ierusalimul de Est, iar Washingtonul încearcă găsirea unei soluţii bazate pe coexistenţa a două state (unul israelian şi unul palestinian).

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre Aeroportul Internațional Timișoara către Aeroportul Internațional Arad....
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...