Suporterii neagă implicarea în violenţe: Am părăsit Piaţa la ora 21.30

Asociaţia Suporterilor Români spune că grupurile organizate ale galeriilor au părăsit centrul Capitalei cu aproape două ore înainte de escaladarea violenţelor.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 09:29

După ce a chemat suporterii la mitingul de joi din Piaţa Universităţii, Asociaţia Suporterilor Români a publicat concluziile într-un comunicat, ţinând să sublinieze că microbiştii au părăsit locul protestului în jurul orei 21.30, astfel că nu au de-a face cu incidentele violente care au avut loc două ore mai târziu.

Iată conţinutul comunicatului: „Dorim să mulţumim celor 1.000 de minţi libere care au ales să vină alături de noi, în zona Fântânii din Piaţă, pentru a da glas nemulţumirilor care ne frământă pe toţi, ca popor. Fără tăgadă, am demonstrat, pentru toţi cei prezenţi şi pentru majoritatea presei care nu este aservita anumitor interese obscurantiste, că suporterii nu sunt o masă amorfă şi că ideile noastre, redate prin viu grai sau mesaje, au fost exprimate virulent, însă nu violent.

Gândurile şi frământările noastre au fost transmise în stilul ultra’ care ne caracterizează acţiunile şi modul de viaţă, unind în scandări şi bătăi sacadate din palme toţi cei 10.000 de români nemulţumiţi prezenţi în Piaţa Universităţii.

De asemenea, mulţumim reprezentanţilor presei care au răspuns afirmativ invitaţiei de a ni se alătura, pentru o redare corectă şi obiectivă a evenimentelor. Prezenţa continuă a microfoanelor şi a camerelor de filmat lângă membrii Asociaţiei Suporterilor Români şi a simpatziantilor săi, a înlesnit cu siguranţă participarea noastră la această manifestaţie, obligând forţele de ordine să îşi reprime pornirile atavice şi să permită accesul nostru în piaţă, neîncadraţi de luptători cu feţele mascate şi în deplinătatea integrităţii noastre corporale.

Ţinem să menţionăm că grupurile organizate de suporteri au părăsit Piaţa Universităţii în jurul orelor 21:30-21:45, la îndemnurile liderilor Asociaţiei, care au dorit astfel să evite orice fel de provocări care ar fi putut apărea spre finalul manifestaţiei, atunci când Jandarmeria Română trimite lumea la somn şi începe să le recomande brutal protestatarilor să se îndrepte către case. Dorim să mulţumim membrilor şi simpatizanţilor noştri care au înţeles acest demers şi s-au îndreptat către case, cu toate că manifestaţia celorlalţi participanţi nu se încheiase încă şi tuturor celor care ne-au ajutat să expulzăm din rândurile noastre diferitele specimene fie scăpate de sub control, fie cu misiunea precisă de a ne discredita, prin acţiuni violente.

Cu siguranţă, în ciuda încercărilor anumitor persoane „agitate” de a se infiltra printre noi şi a invitaţiilor la secţiile de poliţie pe care le primim zilnic, pentru a nara organelor de represiune itinerariile şi programele personale din zilele cu proteste, suporterii români vor continua să vină în mod individual, în fiecare seară, alături de compatrioţii lor. Asociaţia Suporterilor Români va organiza în următoarele zile o nouă acţiune şi va lupta pentru viitorul tinerilor români necontenit, până în momentul în care factorii decizionali statali, în speţă partidele politice care au prigonit această ţară de la revoluţie încoace, vor dori să-şi asculte cu adevărat poporul. Cu un „Deşteaptă-te, romane!” care a răzbit din mii de piepturi în gând, îndemnam România să se unească, pentru că noi am făcut-o!”

Te-ar mai putea interesa și
Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări. Programul anunţat de Cotroceni pentru PSD, AUR, PNL, USR, UDMR şi celelalte formaţiuni politice
Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări. Programul anunţat de Cotroceni pentru PSD, AUR, PNL, USR, ...
Preşedintele Nicuşor Dan va avea marţi noi consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare, pentru desemnarea unui premier....
O companie din Ucraina investește 85 de milioane de euro într-o fabrică de medicamente în România. Unde va fi construită unitatea de producție
O companie din Ucraina investește 85 de milioane de euro într-o fabrică de medicamente în România. Unde va fi construită ...
Compania ucraineană de biotehnologie Biopharma vrea să deschidă o fabrică în România până la finele anului viitor, ...
Contracte cu NATO: Românii de la Bluespace Technology livrează echipamente TEMPEST de 19 milioane de euro
Contracte cu NATO: Românii de la Bluespace Technology livrează echipamente TEMPEST de 19 milioane de euro
Compania românească BlueSpace Technology a câștigat două contracte majore cu structuri NATO pentru livrarea de echipamente ...
Lanțul de magazine Action cu 1.500 de produse la 5 lei intră în două noi oraşe din România
Lanțul de magazine Action cu 1.500 de produse la 5 lei intră în două noi oraşe din România
Action, retailerul olandez de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. ...