Update: Distrigaz a extins aria de întrerupere a furnizării de gaze și în Sectorul 4. Sute de locuitori din Popești-Leordeni au rămas fără gaze

Update: Distrigaz Sud Reţele a extins aria de întrerupere temporară a alimentării cu gaze naturale pe mai multe străzi din localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, şi de pe Şoseaua Berceni, din sectorul 4 al municipiului Bucureşti, după ce în urma unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru reţeaua electrică de către firma Reţele Electrice România S.A s-a produs o avarie asupra unui branşament al reţelei de distribuţie a gazelor naturale.
AGERPRES - vin, 08 mai 2026, 19:56
Update: Distrigaz a extins aria de întrerupere a furnizării de gaze și în Sectorul 4. Sute de locuitori din Popești-Leordeni au rămas fără gaze

În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectaţi 3.276 de clienţi casnici şi non casnici situaţi pe Şoseaua Berceni, Amurgului şi Drumul Fermei, din oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, şi pe Şoseaua Berceni, din sectorul 4, municipiul Bucureşti, precizează compania.

 

Știrea inițială

Un branşament al reţelei de distribuţie a gazelor naturale a fost avariat vineri, ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru reţeaua electrică de către firma Reţele Electrice România, distributia controlată de grupul PPC, pe Şoseaua Berceni, din Sectorul 4 al municipiului Bucureşti, a anunţat Distrigaz Sud Reţele.

În aceste condiţii, compania a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă, începând cu ora 14:16, fiind afectaţi 228 de clienţi casnici şi non casnici situaţi pe Şoseaua Berceni, din localitatea Popeşti – Leordeni, judeţul Ilfov.

„Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru reţeaua electrică de către firma Reţele Electrice România SA, pe Şoseaua Berceni, din sectorul 4 al municipiului Bucureşti, s-a produs o avarie asupra unui branşament al reţelei de distribuţie a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranţă, Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 8 mai 2026, începând cu ora 14:16. În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectaţi 228 de clienţi casnici şi non casnici situaţi pe Şoseaua Berceni, din localitatea Popeşti – Leordeni, judeţul Ilfov”, se precizează într-un comunicat al Distrigaz Sud Reţele.

Echipele companiei se află la faţa locului pentru remedierea defectului iar reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi se va face în cursul zilei de vineri, în jurul orei 20:00.

„După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să apeleze Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, subliniază comunicatul citat.

Anterior, Poliţia Rutieră a anunţat că traficul a fost restricţionat total pe Şos. Berceni, pe tronsonul cuprins între Bd. Metalurgiei şi str. Popeşti Vest, după ce a fost confirmată o scurgere de gaze.

Distrigaz Sud Reţele este lider în distribuţia de gaze naturale în România, având 2.323.728 clienţi, circa 24.483 km reţea şi 3.019 de angajaţi. Compania operează reţeaua de distribuţie de gaze naturale în 1.398 de localităţi, pe raza a 20 judeţe din sudul şi centrul României.

Te-ar mai putea interesa și
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial și readuce în prim-plan temerile legate de inflație. În România,......
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui ...
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu - Ruse, va fi restricţionată în zilele de 15 şi 16 iulie, în intervalul orar ...
România e în „hibernare” – Ce spune președintele Nicușor Dan despre negocierile pentru noul guvern, alegeri anticipate şi legea salarizării
România e în „hibernare” – Ce spune președintele Nicușor Dan despre negocierile pentru noul guvern, ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...