anre

Ce se întâmplă cu scumpirile pe care ANRE le stabilise pentru data de 1 aprilie, înainte să apară Ordonanţa Militară 4

Ordinele ANRE referitoare la creşterile de preţ la furnizarea reglementată de gaze, cu aplicare de la 1 aprilie sunt suspendate, iar preţurile rămân la nivelurile anterioare pe perioada stării de urgenţă, ne-au declarat surse din ANRE. Potrivit acestora, au intrat în vigoare doar ordinele care stabileau preţuri de furnizare mai mici, de la 1 aprilie.

Ce se întâmplă cu scumpirile pe care ANRE le stabilise pentru data de 1 aprilie, înainte să apară Ordonanţa Militară 4
Reducerea preţurilor la energia electrică şi gaze nu se reflectă la consumator; ANRE să corecteze anomaliile – Tăriceanu

România a construit peste noapte încă două reactoare nucleare, potrivit statisticii ANRE

CORONAVIRUS. ANRE prelungeşte cu 6 luni valabilitatea legitimaţiilor electricienilor şi a instalatorilor autorizaţi din domeniul gazelor

ANRE va suspenda toate activităţile care implică relaţii cu publicul, începând de joi, 12 martie

ANRE, acuzații dure către “eolieni”: Comportamentul vostru nu este benefic pentru Sistemul Energetic Național și pentru economia României

ANRE a stabilit obligațiile de stocare a gazelor pentru iarna viitoare. Sunt la același nivel

Asociaţia Traderilor de Energie din Europa a scris ANRE: Aşa cum definiţi contractele pe termen lung, încălcaţi legislaţia europeană

Mai multe informații pentru consumatorii de electricitate, în comparatorul de prețuri al ANRE

ANRE va lua o decizie cu privire la contractele de energie pentru consumatorii casnici după ce va fi publicată motivarea deciziei CAB

ANRE anunță noi obligații pentru Petrom și Romgaz: vor elibera obligatoriu gaze în piețele centralizate și după liberalizare

ANRE comandă studiu ca să știe ce rentabilitate decide pentru distribuitorii de gaze și electricitate. Așteaptă doar opt zile pentru oferte

Sfaturi de la ANRE pentru consumatorii casnici de energie, înainte de a încheia un contract

Preţurile la căldură şi apă caldă ar putea fi stabilite de primari, nu de ANRE, ca până acum

Transgaz recunoaște că se aduce gaz în România doar pe conducta de tranzit, nu are încă acord cu ucrainenii, dar capacitatea ar fi suficientă

Cifrele care îl contrazic pe ministrul Economiei. România riscă mari probleme în alimentarea cu gaze, dacă va fi foarte frig

ANRE: România are, oficial, capacităţi de producere a energiei electrice cu o putere totală de 20.696 MW

ANRE reduce tarifele de transport şi distribuţie a electricităţii, ca urmare a eliminării contribuţiei de 2%

2020, ultimul an în care populaţia va plăti preţuri fixate de stat la gaze şi energie electrică. Ce urmează şi ce se va întâmpla cu preţurile

Hidroelectrica, lovită dur de noile reglementări ANRE: Trebuie să vândă în 2020 peste 3 TWh, cu un preț sub cel din acest an: 102 lei/MWh

ANRE: Preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici reglementaţi nu cresc la 1 ianuarie

EXCLUSIV Enel, Electrica, CEZ și E.On au de recuperat un sfert de milliard de lei. Vor fi trecuți în facturile populației, în 2020

ANRE trebuie să transfere Guvernului banii luați pe taxa de 2% până la 31 martie. Totuși, își păstrează Departamentul de Eficiență Energetică

ANRE, obligată să respecte reguli noi când stabilește tarifele la gaze

ANRE revine: vrea să-și facă sediu nou, prin derogare de la legea finanțelor publice

EXCLUSIV Taxa de 2% pe veniturile companiilor din energie se abrogă - proiect de lege

EXCLUSIV Taxa de 2% pe veniturile companiilor din energie se abrogă – proiect de lege

ANRE rămâne şi fără departamentul de eficienţă energetică şi fără banii din taxa de 2%. Totul trece la Guvern

Pe piața de echilibrare există o concentrare excesivă și un singur participant dominant - Operatorul pieței de electricitate

Pe piața de echilibrare există o concentrare excesivă și un singur participant dominant – Operatorul pieței de electricitate

Guvernul Orban anulează rata de rentabilitate de 6,9% a distribuitorilor de gaze și electricitate, crescută de Guvernul Dăncilă. Ce urmează

Orban confirmă: Liberalizarea pieţei la energie electrică şi gaze naturale nu se va face de la 1 ianuarie. Va exista o perioadă de tranziţie

Şeful Hidroelectrica, război pe faţă cu furnizorii de electricitate: Am oferit energie pentru 2019 la 180 de lei/MWh, nu aţi vrut să cumpăraţi