brexit

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit va face luni o vizită la Londra pentru discuţii cu oficiali britanici

Negociatorul-şef al Uniunii Europene (UE) pentru Brexit, Michel Barnier, va avea luni, la Londra, o întrevedere cu premierul britanic Theresa May şi cu ministrul său pentru Brexit, David Davis, a anunţat vineri guvernul britanic, informează AFP.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit va face luni o vizită la Londra pentru discuţii cu oficiali britanici
România şi alte şapte ţări est-europene acceptă să-şi suplimenteze contribuţia la bugetul UE după Brexit

Brexit: acordul cu UE pentru perioada de tranziţie va fi convenit în termen de şapte săptămâni, spune premierul May

David Davis: Toate previziunile economice despre Brexit s-au dovedit eronate

Oficialii BEI cred că banca este suficient de puternică pentru a funcţiona şi după Brexit

România e foarte aproape să piardă din banii europeni pentru agricultură. Ce jocuri se fac în noua Politică Agricolă Comună a Europei

UE respinge planurile industriei financiare din Regatul Unit după Brexit

UE propune oficial Londrei o perioadă de tranziţie post-Brexit până la sfârşitul anului 2020 şi fără drept de vot

„Uşa este deschisă” dacă Marea Britanie doreşte să se răzgândească în privinţa Brexit-ului – comisar european

Vicepreşedinte al CE: Europa are o problemă cu lipsa de fonduri pe care o va lăsa Brexitul în bugetul UE

Marea Britanie: Parlamentari conservatori iau în calcul înlocuirea premierului May după alegerile locale

Times: Brexit-ul costă anual economia britanică zece miliarde de lire sterline - guvernatorul Băncii Angliei

Times: Brexit-ul costă anual economia britanică zece miliarde de lire sterline – guvernatorul Băncii Angliei

Brexit: mâine va fi prezentată abordarea Marea Britanii pentru perioada de tranziţie după ieşirea din UE

Ministrul pentru Brexit le transmite cetăţenilor din UE să nu fie îngrijoraţi, pentru că nu vor fi expulzaţi

Boris Johnson vrea un pod peste Canalul Mânecii: Să contruim un pod spre Europa după Brexit

Juncker afirmă că ar dori ca Marea Britanie să revină în Uniunea Europeană după Brexit

Tusk: UE este 'în continuare deschisă' la o răzgândire a Marii Britanii în privinţa Brexit-ului

Tusk: UE este ‘în continuare deschisă’ la o răzgândire a Marii Britanii în privinţa Brexit-ului

Dispută bizară în jurul unui nou referendum Brexit

Theresa May refuză să plătească accesul pe pieţele europene după Brexit

Marea Britanie ar putea pierde aproape o jumătate de milion de locuri de muncă dacă iese din UE fără un acord

Brexit: Marea Britanie nu va organiza un al doilea referendum

UE vrea ca cetăţenii săi să păstreze drepturile de rezidenţă în Marea Britanie după Brexit, în perioada de tranziţie

Juncker anunţă că următorul buget al Uniunii Europene trebuie să fie mai mare, în pofida Brexit

Marea Britanie: Theresa May declanşează remanierea guvernului

Volatilitatea lirei se află la cel mai redus nivel din ultimii trei ani pe fondul încrederii investitorilor în acordul pentru Brexit

Tony Blair le solicită laburiştilor să sprijine apelul pentru un nou referendum privind Brexit

AFP: Săracă şi proeuropeană, Bulgaria preia preşedinţia UE

Sigmar Gabriel: Acordul pentru Brexit ar putea servi ca model pentru relaţiile UE cu Turcia şi Ucraina

Brexit: UE doreşte ca tranziţia cu Londra să se încheie la 31 decembrie 2020

Banca Angliei va permite băncilor din UE să opereze normal în Marea Britanie şi după Brexit

Donald Trump şi Theresa May doresc un acord bilateral

Donald Trump şi Theresa May doresc un acord bilateral „rapid” după Brexit