dublu standard

Senat: Proiectul privind dublul standard de calitate a produselor a fost adoptat

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi Valeriu Steriu care prevede sancţionarea comercializării produselor şi serviciilor „falsificate supuse dublului standard” cu amendă de maxim 4% din cifra de afaceri. În favoarea propunerii legislative au votat 57 de senatori şi 18 s-au abţinut, scrie Agerpres. Camera Deputaţilor este for decizional.

Senat: Proiectul privind dublul standard de calitate a produselor a fost adoptat
Protecţia Consumatorului a analizat 79 de produse, 18 dintre ele prezintă diferenţe faţă de cele din vestul Europei

Comisia Europeană: Până la o treime dintre produsele alimentare testate în cazul dublului standard au o compoziţie clar diferită

ANPC: Legea dublului-standard a fost aprobată în Parlamentul European. Urmează publicarea în Monitorul European, în septembrie

Proiect pentru dublul standard: amendă de maximum 4% din cifra de afaceri

Acord provizoriu pentru dublul standard în UE

Dăncilă: Europa este divizată. Avem dublu standard

Dublu standard de calitate a produselor: Parlamentul European vrea să creeze o

Dublu standard de calitate a produselor: Parlamentul European vrea să creeze o „poliţie” care să verifice aceste practici

Dublul standard: CE prezintă noua metodologie comună pentru compararea calităţii produselor alimentare pe teritoriul UE

Bulgaria cere UE eliminarea dublelor standarde la alimente

Anghel, ANPC: Cred că a existat şi există un dublu standard şi în cazul produselor financiar-bancare

România cere UE, alături de grupul V4, eliminarea dublului standard la alimentele din UE

Ministerul Agriculturii a dat 6.200 de euro pentru a constata că legumele şi fructele de import sunt bune de consumat

Semnal de alarmă în Parlamentul European asupra dublului standard al calităţii alimentelor din Estul şi Vestul Europei

Cum au descoperit Slovacia şi Ungaria dacă produsele din magazinele lor sunt mai proaste decât cele vândute în Europa de Vest

Concluzie oficială: Produsele făcute de aceleaşi firme pentru Europa de Est sunt mai proaste decât cele pentru Vest