El a fost acuzat, în cadrul aceluiaşi eveniment, că blochează exporturile de energie pe care ar putea să le facă Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, printr-o interpretare eronată a legii, scrie...
'În urma discuţiilor cu reprezentanţii din industria regenerabilă, aceştia susţin că există elemente pentru creşterea cotei. Obiectivul meu este să avem o cotă nouă. Acest act normativ ar fi...
România a importat, în ultimele zile, mii de MWh de energie din Ungaria, în special seara, în timp ce exporturile noastre către ţara vecină au fost de doar câţiva MWh, potrivit datelor de pe...
De trei zile, de când au început rafalele de vânt în toată România, preţul energiei de pe PZU (Piaţa Zilei Următoare – Bursa de Energie) s-a prăbuşit, iar România a devenit furnizor regional major...
Cuplarea Pieţelor de Ziua Următoare din Ungaria, România, Slovacia şi Cehia în 19 noiembrie 2014 a adus un rezultat neaşteptat pentru piaţa de energie din România, evidenţiat şi în raportul ANRE...
În cadrul emisiunii, difuzată marţi seara, premierul Viktor Orban a spus că au fost două motive care au determinat scăderea competitivităţii în Uniunea Europeană: cultura ajutoarelor sociale care...
'Am avut întâlniri cu ArcelorMittal, Alro, Feral, care au dus la concluzia că în privinţa preţului final al energiei electrice ar trebui să avem discuţii în ceea ce priveşte taxa de cogenerare şi...
Contestaţia a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti. Energy Holding este reprezentată în acest litigiu de una dintre cele mai mari case de avocatură din România, Ţucă, Zbârcea şi Asociaţii....
ZF: 2.000 de români au cumpărat bilete la JO din Londra. Cel mai scump pachet: 6.000 de lire sterline. Agenţiile de turism Eurotravel şi Invitation România, desemnate distribuitori de bilete...
"Colaborăm cu autorităţile române pentru a demonstra că nu e un caz de ajutor de stat. Noi nu suntem traderi de energie, folosim energia pentru a face producţie. Şi suntem un consumator mare,...
Hidroelectrica va rezilia contractul de furnizare de energie cu firma EuroPec, potrivit lui Remus Borza, avocat şi managing partner la EuroInsol, administratorul judiciar al Hidroelectrica....
Hidroelectrica a iniţiat, la 1 decembrie, negocieri cu toţi beneficiarii de acorduri directe de achiziţie a electricităţii în vederea majorării preţurilor de vânzare, a reducerii cantităţilor de...