titluri de stat

Costurile împrumuturilor statului continuă să crească. La ce nivel ar putea ajunge la sfârşitul anului?

Chiar dacă la ultimele licitaţii de titluri de stat Ministerul Finanţelor a reuşit să vândă la cotaţii în uşoară scădere faţă de costurile de finanţare de până acum, tendinţa care se păstrează este de creştere, fapt care va conduce statul la un cost al împrumuturilor de circa 5% la sfârşitul anului dacă nu chiar mai mult. Unii analişti financiari văd vârful costurilor de finanţare pe termen lung la cel mai înalt nivel abia în 2019, de 5,5%, de exemplu, la titlurile de stat în lei emise pe o perioadă de zece ani.

Costurile împrumuturilor statului continuă să crească. La ce nivel ar putea ajunge la sfârşitul anului?
Finanţele au împrumutat 331 milioane lei de la bănci la un randament de 4,44% pe an

Finanţele lansează a doua emisiune de titluri pentru populaţie. Statul va putea răscumpăra tilurile înainte de scadenţă

Finanţele intenţionează să împrumute 2,83 miliarde de lei de la bănci, în august

Finanţele au împrumutat 209 milioane lei de la bănci la un randament de 4,03% pe an

Ministerul Finanţelor a atras joi 463,4 milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,80% pe an

Programul Tezaur - ediţia Centenar continuă. Finanţele vor emite titluri de stat până la valoarea de 4 miliarde de lei

Programul Tezaur – ediţia Centenar continuă. Finanţele vor emite titluri de stat până la valoarea de 4 miliarde de lei

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 1,87 miliarde de lei, la 31 mai 2018

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 43 de miliarde de lei, la 31 mai 2018 - ASF

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 43 de miliarde de lei, la 31 mai 2018 – ASF

Ministerul Finanţelor a atras 176 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 3,51% pe an

Cât de atractive sunt pentru populaţie titlurile de stat

Cât de atractive sunt pentru populaţie titlurile de stat „Centenar”. Părerile economiştilor

Ministerul Finanţelor a atras, joi, 88,9 de milioane lei de la bănci, la un randament de 5,38% pe an

A început programul Tezaur. Titlurile de stat au o valoare de 1 leu şi o dobândă de 5%, scadenţă la cinci ani

Ministerul Finanţelor a atras 657,5 milioane lei de la bănci, la un randament de 4,80% pe an

Dăncilă anunţă elaborarea titlurilor de stat Centenar pentru populaţie cu dobândă de 25% pentru cinci ani

Companiile din România ar putea fi clasificate în funcţie de rating

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 231 milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,78% pe an

PwC: Investitorii pe BVB au câştigat, în medie, cu 12% mai mult decât cei în titluri de stat, în ultimii 6 ani

Ministerul Finanţelor a atras, luni, peste 508 milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,16% pe an

Ministerul Finanţelor a atras, joi, 185,2 milioane lei de la bănci, la un randament de 2,89% pe an

Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor la licitaţia de obligaţiuni de luni

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 493,1 milioane lei de la bănci, la un randament de 4,27% pe an

Ministerul Finanţelor a atras, joi, 280 milioane lei de la bănci, la un randament de 4,18% pe an

Ministerul Finanţelor a atras, joi, peste 510 milioane lei de la bănci, la un randament de 3,88% pe an

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 511,3 de milioane lei de la bănci, la un randament de 4,48% pe an

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 500 de milioane lei de la bănci, la un randament de 3,51% pe an

Ministerul Finanţelor a atras, miercuri, 251,6 milioane euro de la bănci, la un randament de 0,22% pe an

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 500 de milioane lei de la bănci, la un randament de 2,42% pe an

Ministerul Finanţelor a atras 386,7 de milioane lei de la bănci, la un randament de 4,35% pe an

Ministerul Finanţelor a atras 247,1 milioane de lei de la bănci, la un randament de 3,76% pe an

Finanţele nu au reuşit să se împrumute, vineri, de la bănci