Tănăsescu: România nu va folosi bani de la FMI în 2012

Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a estimat că guvernul român va putea finanţa deficitul bugetar de pe piaţa internă, fără să recurgă la sumele pe care Fondul le-a pus deoparte pentru România. Finanţarea de pe piaţa externă depinde însă de evoluţia pieţelor financiare internaţionale.
Economica.net - vin, 06 ian. 2012, 09:16

„Cred că aşa cum a fost desenat acest program cu Fondul şi a fost implementat până în prezent, România va finaliza acest acord precautionary. România nu are în momentul de faţă nici o problemă de finanţare. Se poate finanţa singură, deocamdată, de pe piaţa internă. Este mai dificilă o finanţare de pe piaţa externă, dar în momentul când condiţiile internaţionale se vor calma, se vor mai aşeza, sigur că România va putea ieşi mai puternic şi pe pieţele internaţionale”, a declarat Mihai Tănăsescu pentru Agerpres.

Fostul ministru de Finanţe consideră că nivelul exporturilor va fi în continuare unul din atuurile economiei româneşti. „Exporturile vor avea în continuare un trend pozitiv şi în 2012, chiar dacă nu vor mai reprezenta o pondere de 50% din PIB, ca în anii anteriori. Exporturile vor continua, totuşi, să aibă o pondere importantă în economie, de 10-15%”, a explicat Tănăsescu.

Nivelul creşterii economice este estimat undeva în jurul a 2%, în pofida riscurilor pe care le comportă economia europeană în noul an. „Producţia industrială o văd într-o creştere de 3-4% anul acesta. Observăm o creştere a consumului corporatist şi individual, ceea ce este, de asemenea, un semnal pozitiv şi, nu în ultimul rând, un reviriment al creditului. Cu toate că este o creştere modestă, anticipez că 2012 o să fie un an pozitiv pentru România”, a comentat oficialul Fondului Monetar Internaţional.

Pe de altă parte, Tănăsescu susţine că autorităţile de la Bucureşti trebuie să reformeze considerabil sectorul de stat din economie astfel încât acesta să nu mai producă pierderi, ci să aducă profit. „Reformele structurale sunt necesare, de asemenea, nu doar la nivelul economiei reale, ci şi în domenii precum sănătatea, administraţia publică. Atragerea fondurilor europene trebuie să fie una mai bună şi mai eficientă şi este crucială pentru anul care urmează, de aceea cred că şi aceasta va fi o provocare majoră pentru anul 2012”, a conchis Mihai Tănăsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul le va permite petrolierelor sub pavilion indian să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, prin care trec 40% din importurile de ţiţei ale Indiei, a declarat joi o sursă indiană, deşi o sursă......
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa au început joi o grevă de două zile, care este aşteptată să ducă la anularea ...
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Construcţiile de locuinţe au înregistrat o scădere cu 3,14% în 2025, anul trecut fiind terminate 59.062 locuinţe, cu ...
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a cerut poliţiştilor locali să verifice maşinile de mare tonaj care nu achită ...