Tarifele lui Trump: piețele valutare rămân fără o direcție clară. Care sunt consecințele pentru dolar și euro?

Piețele valutare au trecut în mare parte peste cel mai recent episod privind tarifele, deși reînnoita incertitudine comercială și temerile persistente legate de sectorul AI continuă să-i mențină pe investitori în alertă.
Ebury - vin, 27 feb. 2026, 19:29
Tarifele lui Trump: piețele valutare rămân fără o direcție clară. Care sunt consecințele pentru dolar și euro?

Puncte cheie

Principalele valute nu au o direcție clară după decizia SCOTUS (Curtea Supremă a SUA).
Decizia surprinzătoare a președintelui Trump de a aplica tarife globale de 10%, în loc de 15%, oferă o ușoară relaxare.

Am asistat la o reacție relativ calmă pe piața valutară după decizia Curții Supreme, care a considerat ilegale tarifele impuse de președintele Trump.

Totuși, incertitudinea ridicată privind evoluția ulterioară a tarifelor face ca piețele să nu aibă o direcție clară.

 

Statele Unite Ale Americii

Spre deosebire de episoadele anterioare, piețele au reacționat relativ calm la acest nou episod tarifar.
Decizia Curții Supreme privind tarifele impuse în baza IEEPA era în mare măsură anticipată, iar piețele se așteptau pe deplin ca Trump să recurgă imediat la alte mecanisme juridice, invocarea suprataxei din Secțiunea 122 fiind văzută ca opțiunea evidentă de rezervă.

Faptul că aceste tarife globale vor fi stabilite la doar 10%, în loc de 15% cât anunțase Trump la finalul săptămânii trecute, reprezintă o ușurare pentru piețe și pentru companiile americane, și ar trebui să ofere un mic răgaz.

În cele din urmă, însă, nu credem că situația se schimbă semnificativ, deoarece aceste taxe par a fi doar o măsură temporară de tranziție, care va fi probabil înlocuită în curând cu alte tarife (Secțiunea 122 are o valabilitate de doar 150 de zile).

Perspectivele dolarului după verdictul SCOTUS sunt neclare pe termen scurt.

Dolarul s-ar putea deprecia dacă piețele devin îngrijorate cu privire la impactul deciziei asupra sustenabilității fiscale a SUA, întrucât atât reducerea tarifelor, cât și posibilitatea rambursării către importatori ar duce la venituri guvernamentale mai mici.

Totuși, intrăm într-o nouă perioadă de incertitudine comercială acută. Deși aceasta ar putea afecta activitatea companiilor americane (prin încetinirea angajărilor sau amânarea investițiilor), ar putea totodată spori atractivitatea dolarului ca una dintre principalele valute de refugiu la nivel global.

Zona Euro

Volatilitatea perechii EUR/USD a fost remarcabil de bine ținută sub control după decizia privind tarifele de vineri, investitorii părând să considere că verdictul nu ar trebui să afecteze semnificativ strategia tarifară pe termen lung a lui Trump.

Pe termen scurt, Uniunea Europeană ar putea chiar beneficia de această decizie, deoarece noul tarif de 10% este inferior celui de 15% negociat de bloc după „Liberation Day”. Totuși, există argumentul că riscurile negative generate de reînnoita incertitudine comercială ar putea depăși orice avantaj provenit din nivelurile tarifare ușor mai reduse.

Despre Ebury

Ebury este o firmă globală de servicii financiare care sprijină companiile să comercializeze și să se dezvolte la nivel internațional. Oferă o gamă completă de produse, inclusiv plăți și încasări internaționale, împrumuturi pentru companii și gestionarea riscurilor.

Fondată în 2009 de Juan Lobato și Salvador García, Ebury este una dintre companiile fintech cu cea mai rapidă creștere la nivel global. Ebury are în prezent peste 1.800 de angajați și deservește mai mult de 21.000 de clienți printr-o rețea de 45 de birouri, activă în peste 30 de piețe la nivel mondial. În AF 2025, Ebury și-a crescut veniturile globale la peste 286 milioane de lire sterline.

Ebury este reglementată de Financial Conduct Authority în Regatul Unit și susținută de investitori de top, inclusiv o participație majoritară deținută de Banco Santander.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Patria Bank raportează că profitul său din 2025 a crescut cu 53%
Patria Bank raportează că profitul său din 2025 a crescut cu 53%
Patria Bank (BVB: PBK) a încheiat anul 2025 cu un profit net de 50,2 milioane de lei, în creștere cu 53% față de anul precedent, rezultat care reflectă consolidarea performanței operaționale......
Compania de IT Bento raportează venituri din exploatare de 56,3 milioane de lei în 2025, semnificativ ma scăzut față de cel realizat în 2024
Compania de IT Bento raportează venituri din exploatare de 56,3 milioane de lei în 2025, semnificativ ma scăzut față ...
2B Intelligent Soft S.A. (Bento, BVB: BENTO), companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea și implementarea ...
EVERGENT Investments raportează pentru 2025 un rezultat net de 387,39 de milioane de lei, în creștere cu 43,5% față de 2024
EVERGENT Investments raportează pentru 2025 un rezultat net de 387,39 de milioane de lei, în creștere cu 43,5% față ...
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER, fostul SIF Moldova, raportează un rezultat net ...
Producția de energie regenerabilă din SUA a atins valori record în 2025, în ciuda ostilității administrației Trump față de acest sector
Producția de energie regenerabilă din SUA a atins valori record în 2025, în ciuda ostilității administrației Trump ...
Companiile de utilităţi din SUA au produs anul trecut o cantitate record de energie din surse regenerabile, chiar dacă ...