1EUR = 4.7550 RON | Bucureşti 22 º

Companii

Taxify va introduce în România serviciul de închiriere a trotinetelor electrice

Aplicaţia Taxify, competitorul Uber pe piața europeană de ride-hailing, îşi va extinde serviciile şi va introduce în România serviciul de închiriere a trotinetelor electrice prin telefonul mobil, după ce un serviciu similar a fost introdus în Paris în luna septembrie.

20 noi, 2018 | | ECONOMICA.net

"În mod cert vom introduce şi în România serviciul de închiriere a trotinetelor. Nu pot sa dau un termen, dar la un moment dat, în mod cert vom avea acest serviciu. În general lansăm noi servicii întâi în capitale şi apoi ne extindem şi în oraşe mai mici, aşa că prespun că vom urma această reţetă şi în România", a declarat Jevgeni Kabanov, Chief Product Officer al Taxify, pentru ECONOMICA.NET în cadrul unui interviu la conferinţa How to Web.

La Paris tariful de închirere este de 15 eurocenți pe minut, cu un prag minim de 1 euro pe utilizare. Sistemul Taxify este de tip dockless, adică fără rastele la care utilizatorii să fie obligați să aducă trotinetele, cum se întâmplă în cazul multor sisteme de închiriere a bicicletelor. Vehiculele au GPS încorporat, iar pasagerii le deblochează prin scanarea unui cod QR cu telefonul. În fiecare seară, Taxify reperează și colectează scuterele pentru a le reîncărca și întreține.

"Serviciul merge foarte bine la Paris, şi suntem încântaţi. Am închiriat un depozit uriaş, unde le aducem în fiecare seară. Sunt mii de scutere, care apoi dimineaţa sunt distribuite prin oraş pentru a fi folosite de către parizieni", a explicat Kabanov.

El a mai spus că în următoarele săptămâni aplicaţia va primi un update important, prin care vor fi îmbunătăţite hărţile, măsura care va permite, printre altele, o localizare mai exactă, astfel că utilizatorul va introduce doar adresa destinaţiei, nu şi cea de unde doreşte să fie preluat.

Totuşi, update-ul nu va aduce posibilitatea de a introduce adrese multiple într-o singură cursă şi nici nu va afişa ratingul utilizatorului, aşa cum se întâmplă la Uber.

"Mereu avem de făcut multe lucruri pentru a îmbunătăţi aplicaţia, dar nu putem să le facem decât pe rând, iar acestea nu se află printre priorităţile noastre", a spus Jevgeni Kabanov pentru ECONOMICA.NET.

Una dintre îmbunătăţiri va consta în obligativitatea şoferului de a îşi face un selfie înainte de a porni aplicaţia, pentru a elimina cazurile în care diferă şoferul care are contract cu aplicaţia şi cel care vine la comandă.

Referitor la extinderea aplicaţiei în mai multe oraşe din România, oficialul companiei a spus că sunt vizate oraşele cu peste 100.000 de locuitori, piaţa românească fiind în top 10 între cele mai importante pieţe unde activează Taxify.

"Există un punct în care începi să ai randamente din ce în ce mai mici, dar ne uităm la toate oraşele cu peste 100.000 de locuitori", a explicat managerul Taxify.

De asemenea, compania intenţionează să recruteze noi angajaţi în Bucureşti, pentru posturi precum ingineri de software, product manager şi ingineri de date.

"Vrem să avem un hub de tehnologie aici, în România, şi vom face recrutări masive. Capacitatea birourile pe care le avem acum este de 100 de persoane, dar dacă este nevoie, ne vom muta într-o clădire mai mare fără probleme Suntem încântaţi de talentele pe care le-am vazut în Bucureşti şi am dori să construim echipe independente care să fie responsabile de produsul pe care îl dezvoltă", a explicat reprezentantul companiei. 

Taxify are peste 15 milioane de utilizatori înregistrați la nivel global în 25 de țări. În Romania, compania este prezentă în Bucureşti, Cluj şi Timişoara. A fost fondată în 2013 în Estonia şi a atras finanţare de 1,5 milioane de euro de la investitori internaţionali, inclusiv Skype, Pipedrive, Adcash, Rubylight şi TMT Investment.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO