Tony Blair neagă existenţa oricărui acord cu grupul media condus de Rupert Murdoch

Tony Blair a negat, în cadrul audierilor organizate de Comisia Leveson, că ar fi încheiat vreun acord cu Rupert Murdoch în schimbul susţinerii pe care ar fi acordat-o publicaţiile din grupul acestuia, relatează Sky News.
Economica.net - lun, 28 mai 2012, 15:33
Tony Blair neagă existenţa oricărui acord cu grupul media condus de Rupert Murdoch

Fostul premier a argumentat că, în cadrul Partidului Laburist, a existat „o strategie deliberată” de îmbunătăţire a relaţiilor cu presa care până atunci susţinea Partidul Conservator.

Blair, care a condus Partidul Laburist în perioada 1994 – 2007, a recunoscut că relaţia cu grupul News Corporation, care deţine The Sun, The Times şi The Sunday Times, era esenţa noii strategii de îmbunătăţire a relaţiilor cu presa, respingând însă ideea că ar fi fost încheiat vreun acord.

„Nu a existat niciun acord pe probleme de media, nici cu Rupert Murdoch, nici cu alţii”, a dat asigurări fostul prim-ministru.

Un protestatar a pătruns în sala în care Tony Blair este audiat pentru presupusele legături cu Rupert Murdoch, numindu-l „criminal de război” pe fostul premier britanic. Bărbatul a pătruns scurt timp în sala în care Tony Blair era audiat, în centrul Londrei, strigând că Blair este „criminal de război” şi ar trebui arestat pentru participarea Marii Britanii la conflictul din Irak. „Acest om ar trebui arestat pentru crime de război. JP Morgan l-a plătit pentru intervenţia militară în Irak”, a strigat protestatarul.

Lordul Leveson, şeful Comisiei care îl audiază pe Blair, a cerut anchetarea incidentului. Blair a intervenit şi a spus: „Pot declara oficial că ce s-a spus despre Irak şi JP Morgan este total fals”.

Fostul premier laburist Tony Blair a fost audiat de Comisia însărcinată cu anchetarea legăturilor dintre presă şi putere, în urma scandalului interceptărilor telefonice practicate de grupul media al magnatului Rupert Murdoch. Premier în perioada 1997-2007, Blair a avut relaţii personale cu Murdoch, al cărui grup – News Corporation – era proprietarul fostului tabloid News of the World (NoW), aflat în centrul scandalului interceptărilor. Un fost consilier al lui Blair, fostul ministru Peter Mandelson, a recunoscut că „relaţiile personale” dintre Tony Blair şi Rupert Murdoch „erau mai apropiate decât ar fi fost înţelept”.

Ancheta independentă, încredinţată judecătorului Leveson, a evidenţiat deja existenţa unor legături strânse între anumiţi membri ai conducerii grupului media şi actualul premier conservator David Cameron.

Te-ar mai putea interesa și
Marco Rubio avertizează Cuba că nu mai are nicio „supapă de scăpare”
Marco Rubio avertizează Cuba că nu mai are nicio „supapă de scăpare”
Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat vineri Cuba că nu mai are nicio "supapă de scăpare" în faţa presiunii Washingtonului de a accepta schimbări politice interne radicale şi că......
Italia nu trece ușor peste criza refugiaților care au luat cu asalt Ceuta. Roma menține controalele la frontieră pentru legăturile aeriene și maritime cu Spania
Italia nu trece ușor peste criza refugiaților care au luat cu asalt Ceuta. Roma menține controalele la frontieră pentru ...
Italia a răspuns vineri că nu va ceda în faţa "ultimatumurilor sau impunerilor" din partea Spaniei şi că va menţine ...
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a trecut de 135 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a trecut de 135 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea totală ...
Afacerile nu merg bine pentru un fabricant român de utilaje agricole, cu o tradiție de peste 100 de ani. Compania a raportat pierderi importante în semetrul I din 2026
Afacerile nu merg bine pentru un fabricant român de utilaje agricole, cu o tradiție de peste 100 de ani. Compania a raportat ...
Mecanica Ceahlău a înregistrat în primul semestru al acestui an un rezultat brut negativ în sumă de 3,89 de milioane ...