TotalSoft a angajat peste 100 de programatori și consultanți în doar şase luni

TotalSoft, unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrală și de Est, a angajat peste 100 de programatori și consultanți în doar șase luni, în urma unor programe personalizate de recrutare, precum și prin programele TotalSoft Academy, dedicate tinerilor absolvenți de facultate și masteranzilor. Ca urmare a succesului acestui val de recrutări, compania va continua aceleași inițiative de atragere a talentelor și în 2020.
Lidia Neagu - mar, 21 ian. 2020, 09:29
TotalSoft a angajat peste 100 de programatori și consultanți în doar şase luni

Nevoia măririi echipei a apărut în contextul creșterii investițiilor companiei în decursul anului precedent la peste 4 milioane de euro pentru dezvoltarea de noi produse, precum și a celor existente, cu accent pe integrarea tehnologiilor AI, IoT și chatbot în aplicațiile de business Charisma. Întrucât investiția trebuia susținută și din punct de vedere al resurselor umane, compania și-a asumat provocarea de a angaja peste 100 de programatori și consultanți în șase luni, în intervalul mai – noiembrie 2019. Astfel, echipa locală TotalSoft a integrat noi ingineri software mid level și seniori, cu experiență în tehnologiile .NET, C#, React JS, consultanți cu experiență în domeniile producție, agricultură, leasing sau retail, dar și juniori pentru pozițiile de developer, consultanți tehnici și de business.

„Am căutat colegi care urmează aceleași valori după care ne ghidăm la nivel de organizație, respectiv inovație, spirit de echipă, curiozitate, orientare spre rezolvarea problemelor, integritate și transparență, grijă față de clienți și colegi. Pe de altă parte, noi le-am oferit un mediu prielnic dezvoltării lor profesionale, cu accent pe training-uri bine definite și implicare constantă din partea mentorilor care le-a facilitat integrarea în echipe și business”, a declarat Cosmin Ciobanu, HR Director TotalSoft.

Mare parte dintre noii colegi, circa 60 de juniori angajați pe pozițiile de developer sau consultanți tehnici și de business, au provenit din programele dedicate tinerilor absolvenți de facultate și masteranzilor, derulate sub denumirea TotalSoft Academy. În 2019 s-au organizat două astfel de programe, cu o durată de două luni fiecare. În acest caz, procesul de recrutare este unul constant, numeroși absolvenți fiind integrați în echipe la finalizarea programului, unde se dezvoltă cu suportul și încurajarea permanentă a mentorilor. În următorii trei ani, necesarul de talente va fi asigurat în mare masură din astfel de programe și din programe de trainee.

Peste 40 de persoane au fost atrase în companie prin programe de recrutare, gândite ca proiecte unice de găsire și atragere de talente

„TotalSoft îmbrățișează, de asemenea, provocările mixului generațional, mizând pe o distribuție echilibrată a vârstei colegilor, parte a principiului nostru de diversitate în ceea ce privește capitalul uman. Structura caracteristică unei „companii de produs” și tipul proiectelor derulate, ne permit să oferim noilor colegi cariere complexe și opțiuni multiple de dezvoltare, indiferent că vorbim despre juniori, seniori sau persoane cu dizabilități”, a adăugat Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft.

Per total, reușita atragerii unui număr mare de candidați și integrarea a peste 100 de oameni în echipa TotalSoft într-un timp scurt s-a bazat și pe un mix de elemente diferențiatoare care propune o integrare facilă a noilor colegi, precum și pregătirea monitorizată și evaluarea constantă care să răspundă cerințelor businessului, structura foarte clară a training-urilor, alături de transparență și implicare din partea mentorilor. Trainingul general de business detaliază structura pieței, profilul clienților, înțelegerea generală a mediului de business, precum și a diverselor modele de business din numeroase industrii care pot fi pliate pe produsele TotalSoft. Mai mult, compania pune la dispoziția noilor angajați metodologii consacrate de lucru și continuarea mentoratului după angajare, pe o perioadă de trei luni.

TotalSoft, companie românească înființată în 1994, este unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business (ERP, HCM, DM și BI) din Europa Centrală. Compania are o echipă de peste 500 de specialiști și proiecte în 45 de țări, pe patru continente.

TotalSoft este furnizorul preferat de soluții ERP din România și unul dintre primii 10 furnizori globali de soluții software pentru industria de leasing. Produsele de top ale TotalSoft, Charisma ERP, Charisma HCM și Charisma Medical Software, sunt lideri de piață în România, cu aplicare în opt verticale de business: financiar, retail&distribuție, producție, servicii, construcții, agricultură, energie și medical. De asemenea, compania oferă și o suită unică de servicii de outsourcing care include, pe lângă serviciile de HR și Financiar-Contabilitate, partea de digitalizare în conformitate cu cerințele GDPR

În toamna anului 2016, compania TotalSoft a fost achiziționată de Logo Yazilim A.S. (Logo). Cu o experiență de 35 de ani, Logo este cel mai mare furnizor independent de software din Turcia si una dintre companiile de software cu cea mai rapidă dezvoltare, oferind soluții și servicii inovatoare prin intermediul a peste 800 de parteneri. Compania este prezentă pe 45 de piețe internaționale și deservește peste 90.000 de clienți din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Logo este prima companie publică de IT din Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Noile creșteri de taxe care ne așteaptă. Ce majorări se vehiculează acum – surse
Noile creșteri de taxe care ne așteaptă. Ce majorări se vehiculează acum – surse
Deși președintele Nicușor Dan a spus că momentan totul este încă în discuție, în spațiul public au apărut, din surse, câteva dintre noile idei de creștere a veniturilor bugetare care ar......
CFR Infrastructură modernizează 23 de gări. Care sunt celelalte 22 de stații, în afară de Gara de Nord
CFR Infrastructură modernizează 23 de gări. Care sunt celelalte 22 de stații, în afară de Gara de Nord
Pe lângă proiectul de modernizare a celei mai mari stații de cale ferată din țară, respectiv Gara de Nord, CFR Infrastructură ...
Austriecii de la Rosendahl Nextrom capitalizează cu 3,5 milioane de euro subisidara din ţara noastră, care deţine o fabrică de contrucţii metalice
Austriecii de la Rosendahl Nextrom capitalizează cu 3,5 milioane de euro subisidara din ţara noastră, care deţine o fabrică ...
Rosendahl Nextrom GmbH din Austria a majorat capitalul social al subsidiarei sale din România cu 3,5 milioane de euro, echivalentul ...
Comtim: Există un apetit semnificativ din partea investitorilor străini de a produce carne de porc aici. Există totuși un risc major
Comtim: Există un apetit semnificativ din partea investitorilor străini de a produce carne de porc aici. Există totuși ...
Comtim România, fosta Smithfield România, cel mai mare jucător de pe piaţa cărnii de porc, produce cu 40% mai puțin ...