Tramvaie noi în Bucureşti: termenul pentru depunerea ofertelor, prelungit cu o lună. Astra Vagoane Călători intră în cursă

Termenul pentru depunerea ofertelor la licitaţia de tramvaie a Primăriei Bucureşti a fost prelungit până pe 15 martie. Producătorul Astra Vagoane Călători se înscrie şi el în cursa pentru cel mai mare contract de livrare tramvaie din ţară, unde iniţial nu putea intra de unul singur.
Anemona Andone - lun, 11 feb. 2019, 19:59
Tramvaie noi în Bucureşti: termenul pentru depunerea ofertelor, prelungit cu o lună. Astra Vagoane Călători intră în cursă

Primăria Bucureşti a lansat în decembrie licitaţia pentru achiziţia a 100 de tramvaie, valoarea contractului fiind estimată la 845,68 milioane de lei (180 milioane euro), fără TVA. Astfel, preţul pe bucată este de circa 1,8 milioane de euro, fără TVA. 

Ofertele pentru această licitaţie urmau să fie transmise până pe 14 februarie, însă municipalitatea a prelungit termenul până pe 15 martie.

La cea mai mare licitaţie de tramvaie din ţară nu putea participa şi producătorul Astra Vagoane Călători de unul singur, având în vedere condiţiile privind cifra de afaceri.

„Am găsit o soluţie să participăm”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Gheorghe Sârbu, directorul general al Astra Vagoane Călători, adăugând că livrarea de tramvaie în capitala unei ţări este un punct forte în promovarea ulterioară a portofoliului oricărui producător.

Directorul firmei din Arad nu a precizat şi ce soluţie a identificat. Cel mai probabil, acesta a găsit parteneri pentru a se încadra în cerinţele Primăriei Bucureşti şi a depune împreună ofertă.

În vara anului 2017, Valer Blidar, proprietarul fabricii din Arad, vorbea de o asociere cu Electroputere VFU Paşcani şi Atelierele CFR Griviţa pentru participarea la licitaţia de tramvaie ce urma să fie organizată de Primăria Capitalei.

Rămâne de văzut la deschiderea ofertelor dacă uzinele reparatoare de material rulant din Paşcani şi Bucureşti sunt partenerii misterioşi ai Astra Vagoane Călători la cea mai mare licitaţie de tramvaie din ţară. 

De licitaţia pentru tramvaie noi în Bucureşti pare interesat şi producătorul francez Alstom, care a contestat procedura la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), însă fără succes.

Până acum, producătorul Astra Vagoane Călători a depus oferte de unul singur la licitaţiile pentru tramvaie din Cluj, Oradea, Galaţi şi Oradea.

Producătorul din Arad este interesat să depună ofertă şi în cadrul licitaţiei de la Timişoara şi analizează posibilitatea fabricării de tramvaie cu autonomie de minim 10 kilometri pentru a se încadra în cerinţele municipalităţii de pe Bega.

Alte achiziţii de tramvaie pentru mari oraşe din ţară au loc prin intermediul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

În cadrul licitaţiei MDRAP pentru tramvaie noi în Ploieşti, Brăila şi Galaţi şi-a făcut apariţia un jucător – surpriză. Compania Electroputere VFU Paşcani a contestat termenul de livrare a tramvaielor și aspecte tehnice din caietul de sarcini, obţinând câştig de cauză la CNSC. Militanţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de transport public de la Metrou Uşor apreciază că, cel mai probabil, firma din Paşcani s-a asociat cu un producător pentru a participa la licitaţia de tramvaie a MDRAP.

Te-ar mai putea interesa și
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că pregăteşte un ordin legal care să le ofere fermierilor şi crescătorilor de animale dreptul de a-şi procesa propriile alimente, menit......
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de ...
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Autorităţile poloneze se aşteaptă ca deficitul bugetar general să rămână neschimbat la 7,1% din PIB în 2027, aproape ...
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că a fost informată privind trei incidente cu ...