Tribunalul Prahova a dispus începerea judecăţii în dosarul Lukoil

Tribunalul Prahova a dispus, luni, începerea judecăţii în dosarul de spălare de bani în care compania Petrotel Lukoil, dar şi persoane din conducerea acesteia au fost trimise în judecată.
Economica.net - lun, 18 apr. 2016, 14:00
Tribunalul Prahova a dispus începerea judecăţii în dosarul Lukoil

Potrivit unui comunicat de presă emis de Tribunalul Prahova, instanţa a dispus începerea judecăţii în cauză privindu-i pe cei şase inculpaţi persoane fizice, dar şi SC Petrotel Lukoil Ploieşti.

Împotriva încheierii instanţei poate fi formulată contestaţie în termen de 72 de ore de la comunicare, se precizează în comunicat.

Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată iniţial de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti la data de 3 august a anului trecut, fiind deferite justiţiei SC Petrotel Lukoil Ploieşti, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, dar şi şase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti – Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul şef Dorel Duţu.

La acel moment, procurorii anunţau că prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

În luna decembrie, instanţa de fond a constatat neregularitatea rechizitoriului, iar în ianuarie a dispus restituirea dosarului la PCA Ploieşti, decizia Tribunalului Prahova fiind motivată prin ‘pasivitatea totală’ a procurorului care nu a remediat acele neregularităţi şi nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă îşi menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată a dosarului.

Ulterior, la data de 22 ianuarie, PCA Ploieşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că dosarul Lukoil a fost din nou trimis în judecată după ce procurorii au remediat neregularităţile constatate de magistraţi.

La sfârşitul lunii martie, Tribunalul Prahova a constatat din nou neregularitatea rechizitoriului întocmit în acest dosar şi a dispus remedierea problemelor.

Te-ar mai putea interesa și
Ratingul: ori la bal, ori la spital, moment cheie pentru România. Ajungem la „groapa de gunoi” după decizia din 31 iulie a Fitch?
Ratingul: ori la bal, ori la spital, moment cheie pentru România. Ajungem la „groapa de gunoi” după decizia ...
Majoritatea analiștilor susțin că scăpăm pe 31 iulie de furcile caudine ale retrogradării în Junk de către agenția de rating Fitch. Sunt voci însă, care spun că ratingul este încă sub......
Incendiul din Avila, lângă Madrid, este „cel mai mare incendiu forestier” din istoria recentă a Spaniei
Incendiul din Avila, lângă Madrid, este „cel mai mare incendiu forestier” din istoria recentă a Spaniei
Ministrul spaniol al tranziţiei ecologice, Sara Aagesen, a declarat că incendiul din Avila, lângă Madrid, este „cel ...
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi ...
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti curentul electric consumat de roboții AI în factura la curent electric. Niciun domeniu important din viața ...