Turcan: În cazul familiilor monoparentale nu va mai fi nevoie de declarația celuilalt părinte pentru solicitarea zilelor libere

Solicitarea dreptului la zile libere pentru supravegherea copiilor sau la majorarea salarială, în cazul familiilor monoparentale, nu va mai avea nevoie de declaraţia celuilalt părinte, a anunţat marţi, pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
Economica.net - mar, 16 feb. 2021, 18:25
Turcan: În cazul familiilor monoparentale nu va mai fi nevoie de declarația celuilalt părinte pentru solicitarea zilelor libere

„Acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice se aplică neunitar în cazul familiilor monoparentale. Practic, unii angajatori acordau zile libere sau majorare salarială, iar alţii nu. Am transmis colegilor din Parlament câteva amendamente prin care să clarificăm o serie de aspecte şi să asigurăm aplicarea unitară a reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu afectăm sănătatea copiilor şi siguranţa acestora în lipsa părinţilor care să-i supravegheze în zilele în care cursurile se ţin online. Astăzi (marţi, 16 februarie 2021, n.r.), Comisia a adoptat propunerile de modificare solicitate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale astfel: în cazul familiei monoparentale, nu este necesară declaraţia celuilalt părinte pentru solicitarea dreptului la zile libere sau la majorarea salarială (…)”, a precizat Turcan.

În ceea ce priveşte angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice, aceştia vor putea solicita acordarea de zile libere, cu acceptul angajatorului. „Dacă părintele nu solicită acordarea zilelor libere, atunci acesta beneficiază de majorarea salarială de 75%. În situaţia în care aceste drepturi s-au acordat, sumele plătite nu constituie debite şi nu se recuperează”, a subliniat Raluca Turcan.

Comisia de Muncă a adoptat, marţi, o serie de amendamente transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), pentru a modifica şi completa OUG nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis AGERPRES, având în vedere modificările propuse de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea cursurilor, reglementarea a fost adaptată astfel încât numărul zilelor libere care se acordă sau numărul de zile aferente majorării salariale se va stabili în funcţie de perioada prevăzută de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă sau de decizia conducerii unităţilor/instituţiilor de învăţământ în cazul în care limitarea sau suspendarea activităţilor didactice se stabileşte ca urmare a apariţiei cazurilor de îmbolnăvire în unitatea de învăţământ/de educaţie timpurie antepreşcolară.

„Dacă limitarea sau suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor este stabilită prin decizia conducerii unităţilor sau instituţiilor de învăţământ, aceasta trebuie comunicată părinţilor în maximum 24 ore de la emitere, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare, pentru ca părinţii să o poată depune, în copie, la angajator, în vederea solicitării zilelor libere sau a majorării salariale”, notează sursa citată.

În noiembrie 2020, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat autorităţilor modificări legale urgente, pentru ca şi părinţii din familii monoparentale să beneficieze de zile libere pentru supravegherea copiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023......
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de ...