Turcia: Nou val de lovituri aeriene şi terestre în curs asupra poziţiilor SI şi a obiectivelor rebelilor PKK

Noi lovituri aeriene şi terestre ale armatei turce sunt în curs sâmbătă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria şi a rebelilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în Irak, a anunţat prim-ministrul Ahmet Davutoglu, citat de AFP. 
Economica.net - S, 25 iul. 2015, 10:16
Turcia: Nou val de lovituri aeriene şi terestre în curs asupra poziţiilor SI şi a obiectivelor rebelilor PKK

„Am dat instrucţiuni pentru o a treia serie de lovituri în Siria şi Irak. Operaţiunile aeriene şi terestre sunt în curs”, a declarat Davutoglu presei de la Ankara.

Şeful guvernului a mai anunţat că 590 de persoane cu legături cu SI şi PKK care prezintă „un pericol potenţial” au fost arestate de poliţie de vineri, într-o serie de operaţiuni desfăşurate în întreaga ţară.

Forţele aeriene turce au lansat vineri şi sâmbătă dimineaţă lovituri aeriene care au vizat, pentru prima dată, obiective ale jihadiştilor pe teritoriul sirian, după atentatul sinucigaş, atribuit SI, care s-a soldat luni cu 32 de morţi şi o sută de răniţi în oraşul Suruc, în apropiere de graniţa cu Siria.

Avioane F16 au bombardat în noaptea de vineri spre sâmbătă baze ale PKK din munţii Kandil, în nordul Irakului. De luni, PKK şi-a intensificat atacurile asupra forţelor de securitate turce, într-o ripostă la atacul de la Suruc, care potrivit organizaţiei ar fi vizat în principal un grup de tineri militanţi de stânga apropiaţi cauzei kurde.

Davutoglu a dat asigurări sâmbătă că Turcia a fost teatrul a 121 de atacuri armate şi 281 de „acte teroriste”, printre 15 răpiri, de la alegerile legislative de la 7 iunie. „Aceste operaţiuni nu sunt unele cu obiective singulare şi vor continua atâta timp cât există o ameninţare împotriva Turciei”, a subliniat prim-ministrul turc.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” împotriva premierului şi ministrului apărării
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” ...
Ministerul polonez de Interne a anunţat duminică o reuniune de urgenţă a responsabililor Centrului Antiterorist şi Agenţiei de Securitate Internă (ABW), după ce poliţia ar fi primit......
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat, în ultimii patru ani, achiziţii directe în valoare de milioane ...
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile ...
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...