UBS: Numărul femeilor miliardare a crescut de şapte ori în ultimele două decenii

Numărul femeilor miliardare a crescut puţin mai repede decât cel al bărbaţilor miliardari, multiplicându-se de 6,6 ori în ultimele două decenii faţă de 5,2 ori în cazul bărbaţilor, iar factorul principal care stă la baza acestei evoluţii sunt femeile antreprenor din Asia, arată un raport publicat marţi de grupul bancar elveţian UBS Group AG şi firma de consultanţă PwC, informează Reuters.
Economica.net - mar, 15 dec. 2015, 14:26
UBS: Numărul femeilor miliardare a crescut de şapte ori în ultimele două decenii

Potrivit acestui raport, în prezent la nivel mondial sunt un număr record de 145 de femei miliardare, comparativ cu doar 22 în 1995, iar averea lor medie s-a dublat până la 4,3 miliarde de dolari, depăşind averea medie de patru miliarde de dolari a bărbaţilor miliardari.

UBS, bancă care oferă servicii de administrare de averi, a numărat 1.347 de miliardari la nivel mondial în ultimul său studiu. Chiar dacă bărbaţii reprezintă majoritatea covârşitoare a populaţiei de miliardari, femeile au o pondere de 11%, în creştere faţă de 9% în urmă cu două decenii. Cea mai puternică creştere a numărului de femei miliardare s-a înregistrat în Asia, de la doar trei în 1995 la 25 anul trecut, ceea ce înseamnă un factor de creştere de 8,3 ori, comparativ cu un factor de creştere de 2,7 ori în Europa (de la 21 la 57 miliardare) şi de 1,7 ori în SUA (de la 37 la 63 miliardare).

Studiul subliniază că peste jumătate (52%) din femeile miliardare din Asia şi-au construit singure averile, în timp ce în Europa şi SUA majoritatea femeile miliardare şi-au moştenit averea, doar 7% din femeile miliardare din Europa şi 19% din miliardarele din America de Nord fiind antreprenoare la prima generaţie. Cu toate acestea, în prezent peste 80% din femeile miliardare trăiesc în SUA şi Europa.

Pe ansamblu, cei mai avuţi oameni ai lumii s-au îmbogăţit într-un ritm mai rapid decât cel înregistrat de economia mondială. În timp ce Produsul Intern Brut global s-a triplat în ultimele două decenii până la peste 77.000 de miliarde de dolari, averea miliardarilor a crescut de opt ori de la 700 miliarde de dolari în 1995 până la 5.400 miliarde de dolari în 2014.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...