Udrea, despre vizita la Londra: Un potpuriu de trăiri şi sentimente

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a scris pe blog că vizita la Londra a fost "un potpuriu de trăiri şi sentimente legate de mândria de a fi român". Udrea a mai scris că vizita nu s-a rezumat doar la ceaiul luat împreună cu Prinţul Charles sau la interviul din The Daily Telegraph, ci a avut şi o întâlnire cu câţiva membri ai comunităţii româneşti din Marea Britanie.
Economica.net - J, 17 nov. 2011, 11:52

Vizita mea la Londra a fost un potpuriu de trăiri şi sentimente legate de mândria de a fi român. Aşa că-i îndemn pe toţi românii, mai ales că se apropie Ziua Naţională, să încerce să fie mai optimişti şi să creadă în viitorul acestei ţări„, scrie Elena Udrea pe blog.

Ministrul laudă atitudinea Prinţului Charles care, în timp ce românii ironizează, critică şi îşi exprimă neîncrederea în potenţialul ţării, promovează imaginea României în lume.

Prinţul Charles este, cu siguranţă, un mare prieten şi un adevărat ambasador al ţării noastre şi pot afirma, fără ezitare, că a făcut mai mult pentru imaginea României, în ultimii ani, decât oricare dintre noi.

Imediat după avanpremiera documentarului Wild Carpathia, care a impresionat Marea Britanie şi ţările unde se difuzează Travel Channel, am şi spus-o public: dacă Prinţul Charles este îndrăgostit de Carpaţi, noi de ce nu am fi? Doar pentru că unii încearcă să construiască o stare de spirit negativă, distructivă, pentru că toată viaţa s-au ocupat cu dezinformări şi manipulări, nu înseamnă că noi ceilalţi trebuie să cădem în capcana lor şi să ne iubim mai puţin ţara!„, scrie Udrea pe blog.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului mai scrie că la Londra a avut o întâlnire şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Marea Britanie.

Români plecaţi din ţară în speranţa unei vieţi mai bune, foarte bine pregătiţi, cu job-uri foarte bine plătite şi cu aşteptări mari ca lucrurile să se schimbe acasă. Toţi mi-au spus acelaşi lucru: nu e uşor departe de casă, nu le-a fost uşor să se adapteze într-un mediu diferit de al nostru, dar au făcut tot posibilul să se impună acolo. Sunt, la rându-le, ambasadori ai imaginii noastre în lume – prin carierele lor, prin bunul-simţ de care dau dovadă, prin felul lor de-a fi, creează o imagine bună României în lume. În felul lor, fiecare încearcă să-şi ajute ţara să fie mai bine văzută. Le-am mulţumit tuturor şi le-am transmis acelaşi mesaj: îi aşteptăm acasă, dacă nu de tot, măcar în vacanţe„, mai scrie Elena Udrea.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a întâlnit, marţi seară, cu prinţul Charles, la Londra.

Am avut o întâlnire în această seară (marţi seară – n.r.) cu Alteţa Sa Regală Charles, Prinţul de Wales, un extraordinar prieten al României şi un minunat ambasador al turismului românesc„, scria  Elena Udrea pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Mobilizare de exepție a lui Umbrărescu pe un nou șantier de autostradă din România VIDEO, FOTO
Mobilizare de exepție a lui Umbrărescu pe un nou șantier de autostradă din România VIDEO, FOTO
Pe șantierul de pe sencțiunea lipsă din autostrada A1, Margina-Holdea, de care se ocupă Dorinel Umbrărescu, cel mai mare constructor român de drumuri, se montează grinzile la cel mai lung......
Ce este Ordinul de Malta, cum este organizat şi care este misiunea sa
Ce este Ordinul de Malta, cum este organizat şi care este misiunea sa
Ordinul Suveran de Malta este una dintre cele mai vechi instituții ale civilizației occidentale și creștine. Un ordin ...
Intrare pe piața din România: SELI Overseas, care forează cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești, deschide birou la București
Intrare pe piața din România: SELI Overseas, care forează cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești, deschide ...
SELI Overseas a înființat o sucursala locală la București și se pregătește să înceapă din această toamnă lucrările ...
Călin Georgescu nu este membru al Ordinului de la Malta. Anunț al ambasadei
Călin Georgescu nu este membru al Ordinului de la Malta. Anunț al ambasadei
O legitimație prezentată drept document diplomatic al Ordinului de Malta, pe numele lui Călin Georgescu, ar fi fost găsită ...