UE îmbunătăţeşte previziunile privind recolta de cereale în Franţa şi România

Comisia Europeană a îmbunătăţit estimările privind recoltele de grâu şi rapiţă pentru acest an în blocul comunitar, dar a redus previziunile referitoare la cele de porumb şi orz, transmite miercuri Reuters.
AGERPRES - mie, 31 mai 2023, 15:00
UE îmbunătăţeşte previziunile privind recolta de cereale în Franţa şi România

Previziunile pentru Spania au fost revizuite în scădere, din cauza secetei severe. Astfel, Executivul comunitar a redus cu aproape 13% prognoza privind recolta de cereale, după o scădere de aproape 20% în aprilie. În schimb, au fost îmbunătăţite estimările privind recoltele de cereale din Franţa, cu peste 1%, şi România, cu 4%.

Producţia utilizabilă de grâu – principala cultură de cereale din Uniunea Europeană – ar urma să se situeze în sezonul 2023/2024 la 131,5 milioane tone, în creştere de la un nivel de 130,2 milioane tone previzionat în aprilie, şi mult peste recolta de anul trecut, de 125,7 milioane tone, a precizat Executivul comunitar.

Pentru rapiţă – principala cultură de plante oleaginoase din blocul comunitar – producţia în sezonul 2023/2024 ar urma să se situeze la 20,2 milioane tone, faţă de un nivel de 20 milioane tone estimat luna trecută şi 19,5 milioane tone în 2022/2023.

În contrast, Comisia a înrăutăţit prognoza privind producţia de orz, la 52 milioane tone, de la un nivel de 52,2 milioane tone previzionat în aprilie şi la producţia de porumb, la 64,1 milioane tone, de la 64,4 milioane tone.

Estimările revizuite pentru 2023/2024 încă sunt peste nivelul din 2022/2023, de 51,5 milioane tone pentru orz şi 52,1 milioane tone pentru porumb.

Exporturile proiectate de grâu ale UE în sezonul 2023/2024 au fost revizuite în scădere, la 32 milioane tone, de la un nivel de 32,5 milioane tone previzionat în aprilie, în timp ce prognoza privind exporturile aşteptate de grâu ale UE în sezonul 2022/2023 au fost menţinute la 31 milioane tone.

Exporturile aşteptate de porumb ale UE în sezonul 2022/2023 au fost revizuite în creştere, la 24,5 milioane tone, de la un nivel de 24 milioane tone previzionat în aprilie, iar exporturile proiectate de porumb în sezonul 2023/2024 au fost menţinute la 17 milioane tone.

Te-ar mai putea interesa și
Samsung așteaptă cele mai bune rezultate din istorie. Creştere de peste nouă ori a profitului operaţional, până la peste 80 de miliarde de dolari, în T3 2026
Samsung așteaptă cele mai bune rezultate din istorie. Creştere de peste nouă ori a profitului operaţional, până la ...
Samsung Electronics a estimat joi că profitul său operaţional din trimestrul trei va depăşi 100.000 miliarde woni, o premieră mondială pentru o companie tehnologică, şi de aproape nouă ori......
ANRE inaugurează „semaforul” furnizorilor de energie: consumatorii pot vedea cum își tratează fiecare companie clienții
ANRE inaugurează „semaforul” furnizorilor de energie: consumatorii pot vedea cum își tratează fiecare companie clienții
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, prin Ordinul nr. 61/2026, procedura privind ...
Deficitul de 1 mld. euro pe zi declanșează măsuri ale Comisiei Europene: UE poate impune noi taxe importurilor din China
Deficitul de 1 mld. euro pe zi declanșează măsuri ale Comisiei Europene: UE poate impune noi taxe importurilor din China
Uniunea Europeană își înăsprește poziția comercială în raport cu Beijingul, deschizând două zile de negocieri ...
Războiul comercial China-UE. Gigantul asiatic a respins o cerere a Uniunii Europene de a restricţiona voluntar exporturile de maşini hibride (FT)
Războiul comercial China-UE. Gigantul asiatic a respins o cerere a Uniunii Europene de a restricţiona voluntar exporturile ...
China a respins o cerere a Uniunii Europene de a-şi restricţiona voluntar exporturile în creştere de maşini hibride ...