Ultima oră

Ministrul Energiei a semnat contractul de finanțare pentru o centrală nouă de 295 MW la Craiova și închide jalonul 133 din PNRR: 250 milioane euro, din care 165 milioane nerambursabili

Astăzi, ministrul energiei, Sebastian Burduja, și directorul general al Societății Electrocentrale Craiova SA, Dan Vasile, au semnat acordul de finanțare pentru proiectul „Capacități noi de producere energie electrică și termică pe gaze naturale în cogenerare de înaltă eficienta de 295 MW pentru Societatea Electrocentrale Craiova SA”., potrivit unui comunicat al Ministerului.

Ministrul Energiei a semnat contractul de finanțare pentru o centrală nouă de 295 MW la Craiova și închide jalonul 133 din PNRR: 250 milioane euro, din care 165 milioane nerambursabili
Jurnaliștii Agenției Naționale de Presă AGERPRES se pregătesc de greva foamei deoarece de la 1 iulie le vor scădea salariile cu circa 50%, în urma unor interpretări a Legii Salarizării

Turkmenistanul a inaugurat cu mare fast oraşul Arkadag, care se vrea

Turkmenistanul a inaugurat cu mare fast oraşul Arkadag, care se vrea „smart” şi „ecofriendly”. Costul se ridică, în prima fază, la 3,3 miliarde de dolari

Netanyahu va renunţa la partea cea mai controversată a reformei judiciare - WSJ

Netanyahu va renunţa la partea cea mai controversată a reformei judiciare – WSJ

UE trebuie să se reformeze pentru a putea integra Ucraina, declară Charles Michel

Polonia va cere reformarea Frontex şi se va opune la summitul UE acordului privind migranţii, spune Morawiecki

Peste 11 miliarde euro, suma alocată prin PNRR pentru investiţii în economia verde - secretar de stat

Peste 11 miliarde euro, suma alocată prin PNRR pentru investiţii în economia verde – secretar de stat

Exporturile de autoturisme ale UE au atins un nivel record în 2022

Liberty Galați investește 150 de milioane de lei într-o nouă instalație de răcire accelerată

Nici în România, nici în ECE, nu este de așteptat să avem o creștere sau o reducere a dobânzilor cheie - analiză Alpha Bank

Nici în România, nici în ECE, nu este de așteptat să avem o creștere sau o reducere a dobânzilor cheie – analiză Alpha Bank

Progrese de peste un kilometru în trei zone distincte de pe fronturile estic şi sudic - Ucraina

Progrese de peste un kilometru în trei zone distincte de pe fronturile estic şi sudic – Ucraina

Boloş: După 5 luni, 2,33% deficit bugetar nu este de joacă. Trebuie să gestionăm corespunzător riscul de deficit

Sud-coreenii îşi fac provizii de sare înainte ca Japonia să deverseze în mare apa colectată la Fukushima

Clienţii ING pot vedea pe ce site-uri şi în ce aplicaţii sunt salvate cardurile

Boloş despre proiectul de reducere a preţurilor la alimente: Să fim atenţi ca această ieftinire să apară pe tot lanţul

UE nu ar trebui

UE nu ar trebui „să coboare ştacheta” pentru a primi Ucraina, Republica Moldova şi alte ţări – ministru danez de finanţe

Cei mai importanţi generali ruşi au dispărut din peisajul public - analiză Reuters

Cei mai importanţi generali ruşi au dispărut din peisajul public – analiză Reuters

Petrom a semnat achiziția de parcuri fotovoltaice în stadiu de proiect cu o capacitate de 710 MW, amplasate în Teleorman

Cantitatea de plastic din apele globale s-ar putea dubla până în 2060. România reciclează doar 30%

Serviciile comerciale tip duty-free în aeroportul Henri Coandă vor fi suspendate în perioada 1 - 8 iulie

Serviciile comerciale tip duty-free în aeroportul Henri Coandă vor fi suspendate în perioada 1 – 8 iulie

Acţionarii Farmavet vor decide dacă societatea îşi va continua activitatea în contextul pierderilor tot mai mari

Uzina Dacia de la Mioveni produce o maşină la fiecare 55 de secunde. Două treimi dintre ele sunt Duster

Fondurile generate de IPO-ul de la Hidroelectrica vor întări moneda naţională - analişti

Fondurile generate de IPO-ul de la Hidroelectrica vor întări moneda naţională – analişti

OPCOM va deschide o filială în Republica Moldova. “Împreună cu România ne vom integra mai ușor în piața comună de energie la nivel european”

O treime dintre angajaţi lucrează exclusiv remote, 40% merg zilnic la birou - sondaj

O treime dintre angajaţi lucrează exclusiv remote, 40% merg zilnic la birou – sondaj

Parteneriat între Lockheed Martin şi românii de la Aerostar: Un centru de întreţinere, reparaţii şi revizie pentru elicoptere Black Hawk va fi deschis la Bacău

Atingerea obiectivelor UE privind clima și energia pentru 2030 este îndoielnică – raport, document

Liderii europeni studiază

Liderii europeni studiază „angajamente de securitate” pentru Ucraina pe termen lung

Varşovia va cumpăra sisteme americane de apărare aeriană Patriot în valoare de 15 miliarde de dolari

Cele mai puternice firme private integral româneşti, ale căror afaceri nete au depăşit 2 miliarde de lei în 2022

BNR: Cota de piață a băncilor (activ net) cu capital românesc a crescut, iar a celor cu capital străin s-a diminuat. Topul primelor zece bănci după activele deținute

Cum ar putea arăta recolta din 2023. Comisia Europeană a ajustat în minus prognoza lunară pentru randamentele medii

Rompetrol va furniza carburanți Poștei Române

Peste un milion de șoferi români au rezolvat deja problema RCA cu firme din afara țării. O nouă societate, cu afaceri mult peste liderul din România, ar vrea să vândă RCA șoferilor români

Iohannis: Parteneriatul strategic cu Statele Unite va continua să ghideze politica externă și de securitate a ROmâniei (Video)

Marcel Ciolacu: Guvernul va încuraja investițiile americane în România (Video)

ARF anunță lansarea platformei online Ghişeul Unic pentru vânzarea de bilete de tren

Dumitru Nancu (FNGCIMM): 74.000 de credite au fost acordate până acum prin programul IMM Invest

Isărescu: După cel de Al Doilea Război Mondial, a urmat un deceniu catastrofal pentru stocul de aur al României

Nicușor Dan anunță că Primăria Capitalei a început un amplu proces de reparare a străzilor