Ultima oră

Electrica a modernizat Staţia Lieşti cu peste 2 milioane de euro

Electrica a investit peste doua milioane de euro în modernizarea Statiei 110/20 kV Liesti, una dintre cele 27 de statii de 110 kV din cadrul sucursalei SDEE Galati, un nod foarte important pentru Sistemul Energetic National, a declarat, marti, directorului general al unitatii galatene, Cezar Cristian.

Electrica a modernizat Staţia Lieşti cu peste 2 milioane de euro
Liderul PPE: Este nevoie de mai multe garduri la graniţele Europei

Şeful Renault-Nissan: Scandalul emisiilor va afecta şi alte companii auto, care vor fi verificate mai atent

Lovitură puternică pentru Bursa din Bucureşti: OMV a fost de acord cu listarea Petrom şi la Londra

Rusia a fost implicată în pregătirea militanţilor Statului Islamic, acuză Kievul

Elveţia se pregăteşte pentru sosirea a mii de imigranţi

MFP vrea o extragere ocazională în 27 decembrie 2015, la Loteria bonurilor fiscale

Criza imigranţilor: Diviziunile interne afectează foarte mult credibilitatea UE - Federica Mogherini

Criza imigranţilor: Diviziunile interne afectează foarte mult credibilitatea UE – Federica Mogherini

Împrumut de 150 milioane de euro: România a făcut un cadou Republicii Moldova într-o perioadă extrem de dificilă

Siria ar pregăti două noi baze pentru a găzdui forţe ruse

Ucraina decisă să ceară Rusiei despăgubiri de 50 de miliarde de dolari pentru Crimeea şi Donbas

Legea privind prelucrarea datelor personale - Comisia juridică din Camera Deputaţilor a dat raport de adoptare pentru proiect

Legea privind prelucrarea datelor personale – Comisia juridică din Camera Deputaţilor a dat raport de adoptare pentru proiect

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 23.09.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 23.09.2015

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 23.09.2015

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 23.09.2015

Nou termen în dosarul RCS&RDS, în care Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, la Curtea de Apel Bucureşti

Grecia: Tsipras anunţă noul guvern, Tsakalotos din nou la Finanţe

Cât vor costa carburanţii în România dacă arabii urcă preţul petrolului până la 80 de dolari

Ruşii abandonează, treptat, tranzitul de gaze prin România

Când se poate prăbuşi sistemul de pensii de stat şi ce poţi face de acum să te protejezi

Israelul şi Rusia au convenit asupra unui mecanism de coordonare militară în Siria

Ponta: Consiliul European poate să schimbe decizia consiliului JAI

Slovacia va refuza să aplice planul UE privind cotele obligatorii, anunţă premierul Robert Fico

Viceguvernatorul BNR: IMM-urile sunt cel mai riscant debitor bancar

România va primi 2.475 de refugiaţi, potrivit deciziei JAI, totalul până acum fiind 4.837

Sezonul 2015 a adus în Delta Dunării o creştere cu 30% a numărului de turişti

Reducerea impozitului de 5% pe dividende s-ar putea devansa cu un an, cu aplicare de la 1 ianuarie 2016

ANPC: Românii trebuie să citească cu atenţie eticheta, iar în mediul online trebuie să citim cu atenţie comentariile

Acţionarii OMV Petrom au aprobat listarea companiei pe bursa din Londra

Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri la Consiliul European extraordinar

UE a ajuns la un acord cu privire la repartizarea a 120.000 de refugiaţi. România, printre țările care au votat împotrivă

Senatul a decis că un contract de credit nu mai constituie titlu executoriu

Sechestrul în dosarul Lukoil, redus cu peste 800 milioane euro

Serbia cere UE să reacţioneze la închiderea punctelor de frontieră de către Croaţia

Amânarea transpunerii Directivei tutunului poate determina blocarea producţiei şi pierderi de 230 milioane euro la buget

Ministerul Mediului: CE poate lua în discuţie situaţia apărută în SUA în cazul Volkswagen, dacă suspiciunile se adeveresc

Orange SA vrea să achiziţioneze acţiuni la o companie de telefonie mobilă din Iran

Angela Merkel solicită transparenţă deplină în scandalul Volkswagen

Vladimir Putin: Economia rusă se află într-o situaţie dificilă, dar nu critică

Ponta: Transgaz şi Transelectrica vor să se implice în procesele de privatizare şi de dezvoltare în Republica Moldova

RAR verifică toate maşinile provenite din exterior. Din SUA nu a intrat nicio maşină Volkswagen