Ultimul termen din dosarul Gala Bute: DNA cere pedepse majorate şi condamnare cu executare

La ultimul termen de miercuri de la instanţa supremă, în dosarul "Gala Bute", a fost audiat Adrian Gărdean, martor denunţător în această cauză, dar şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja
Economica.net - mie, 09 mai 2018, 13:29
Ultimul termen din dosarul Gala Bute: DNA cere pedepse majorate şi condamnare cu executare

Avocaţii Elenei Udrea au cerut amânarea cauzei pentru ca aceasta să poată fi audiată, însă instanţa a respins această solicitare pe motiv că este „opţiunea exclusivă a inculpatei de a nu participa la propria cauză”.

„Lipsa sa e o consecinţă asumată şi proprie de a nu fi în sala de judecată. Nu este dovedită imposibilitatea obiectivă a lipsei de la termen”, a conchis judecătorul.

Apărătorii fostului ministru al Turismului au mai cerut, având în vedere declasificarea protocolului dintre Parchetul General şi SRI, emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care să se specifice solicitarea scrisă făcută de procurorul de caz, indicarea dosarului penal şi a numelui procurorului, să se spună dacă SRI a comunicat integral sau selectiv interceptările din dosar, să se precizeze dacă au fost transcrieri operative, făcute pe moment, să se precizeze dacă au existat echipe comune, mixte şi ce activităţi au făcut acestea precum şi să se certifice dacă a existat un suport de specialitate în dosar.

„Mandatele au fost autorizate la cererea Serviciului în baza cererii de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceste mandate de interceptare sunt la volumele dosarului şi, în afară de aceste mandate şi de nişte redări, noi nu cunoaştem nimic. Potrivit deciziei CCR 51, toate actele emanate de SRI în acest dosar sunt nelegale. Astfel că toate probele aduse sunt lovite de nulitate absolută. Considerăm că anularea acestor probe constituie temei ca dosarul să fie retrimis instanţei de fond”, a arătat avocatul Elenei Udrea în instanţă.

O a doua solicitare a apărătorilor fostului ministru a fost transmiterea unei adrese similare la Serviciul Român de Informaţii (SRI), prin care să se precizeze dacă vreunul dintre martori este sau nu colaborator al acestui Serviciu.

„Vrem să dovedim că a existat un interes deosebit în realizarea probelor al SRI. Instanţa să ceară instanţei supreme numele judecătorului ÎCCJ care a autorizat SRI pentru efectuarea interceptărilor dintre Gărdean Adrian şi Gărdean Miron. E posibil ca judecătorul respectiv să fie în compunerea completului de judecată”, a mai spus avocatul în instanţă.

În dosarul Gala Bute, Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanţă, în martie 2017, la şase ani de închisoare pentru mai multe fapte. În acelaşi dosar, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanţa supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi trei ani pentru încă o infracţiune de evaziune fiscală, instanţa contopind pedepsele şi dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...