Umbrărescu intră săptămâna aceasta cu muncitori pe tronsonul Nădășelu – Zimbor din Autostrada Transilvania – API

Constructorul român Dorinel Umbrărescu își va mobiliza angajații săptămâna aceasta pe tronsonul Nădășelu - Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), anunță Asociația Pro Infrastructură (API). Pasionații din cadrul API au prezentat și imagini video în premieră cu viitorul șantier care se va întinde pe 30 de kilometri.
Anemona Andone - lun, 25 ian. 2021, 11:00
Umbrărescu intră săptămâna aceasta cu muncitori pe tronsonul Nădășelu - Zimbor din Autostrada Transilvania - API

„Astăzi avem o veste bună. Cei de la UMB se pregătesc să intre în teren săptămâna aceasta pe tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania (A3). Am văzut deja mișcări de trupe și utilajele vor fi puse la treabă foarte curând, în anumite puncte ale șantierului”, anunță API într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Reprezentanții API au prezentat imagini din dronă cu tot traseul celor 30,06 km dintre Nădășelu și Zimbor dar și cei 12,24 km ai lotului Zimbor-Poarta Sălajului, care vor fi executați de același constructor român.

„Solicităm antreprenorului și autorităților din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România să urgenteze procedurile birocratice și tehnice (proiect, exproprieri, autorizație de construire) pe toți cei 42 de km ai autostrăzii care va tăia dealurile transilvănene notorii pentru alunecările de teren”, au adăugat reprezentanții API.

Contractul pentru subsecțiunile Nădășelu – Mihăiești și Mihăiești – Zimbor a fost semnat pe 22 septembrie 2020 cu asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. ELECTROMONTAJ S.A pentru suma de 1,39 miliarde de lei. Durata contractului este de 96 de luni și include: 12 luni de proiectare, 24 de luni execuție și 60 de luni perioadă de garanție. Termenul pentru finalizarea lucrărilor pe cei 30,6 kilometri este anul 2023.

Te-ar mai putea interesa și
CFR riscă să nu mai poată plăti salariile din cauza unui blocaj birocratic, situație care ar putea duce la oprirea trenurilor, avertizează unul dintre sidicatele angajaților companiei
CFR riscă să nu mai poată plăti salariile din cauza unui blocaj birocratic, situație care ar putea duce la oprirea trenurilor, ...
CFR S.A. riscă să ajungă în imposibilitatea plăţii salariilor dacă nu este aprobat Contractul de activitate şi performanţă 2026-2030, situaţie care ar putea conduce la perturbarea gravă......
PMB a început înlocuirea vechilor stâlpi de beton din zona Bulevardului Expoziției
PMB a început înlocuirea vechilor stâlpi de beton din zona Bulevardului Expoziției
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat joi că a început să dea jos vechii stâlpi de beton de pe Strada Clăbucet ...
Ciobanii din Botoșani amenință că vin să protesteze la București cu remorci încărcate cu bălegar și cisterne cu lapte
Ciobanii din Botoșani amenință că vin să protesteze la București cu remorci încărcate cu bălegar și cisterne cu lapte
Crescătorii de oi din Botoşani anunţă reluarea protestelor pentru a determina Guvernul să intervină urgent pentru soluţionarea ...
ULTIMA ORĂ. Motorina se ieftinește substanțial de duminică, 16 august. Ministerul Finanțelor publică azi instrucțiunile. Șanse mari să scădem sub 10 lei pe litru
ULTIMA ORĂ. Motorina se ieftinește substanțial de duminică, 16 august. Ministerul Finanțelor publică azi instrucțiunile. ...
Motorina se va ieftini substanțial de duminică, 16 august, dacă benzinarii nu vor veni cu creșteri de preț generate ...