Un acționar al BTT a reușit, cu doar 0,001% din voturi, să ia decizii capitale într-o ședință AGA la care nu a fost prezent nimeni de la Ministerul Muncii, care e acționar majoritar. Reacția ministrului Dragoș Pîslaru

Marius Alexandru-Dragu, soțul mult mai cunoscutei Anca Dragu, a reușit să dea afară un administrator și să numească altul, să majoreze indemnizații, să adopte bugetul BTT într-o ședință AGA, deși are doar 0,001% din drepturile de vot. Nu a fost niciun reprezentant al statului la ședință. Ministrul Muncii spune că AGA s-a ținut fără aprobarea instituției și că luni vor fi luate măsuri.
Mihai Nicuţ - S, 18 iul. 2026, 18:18
Un acționar al BTT a reușit, cu doar 0,001% din voturi, să ia decizii capitale într-o ședință AGA la care nu a fost prezent nimeni de la Ministerul Muncii, care e acționar majoritar. Reacția ministrului Dragoș Pîslaru

În data de 13 iulie trebuia să aibă loc ședința Adunării Generale a Acționarilor societății Biroul de Turism pentru Tineret (BTT). Pe ordinea de zi erau mai multe puncte, printre care aprobarea bugetului, constatatea finalizării mandatelor a trei administratori (prelungirea mandatelor a doi dintre ei și renunțarea la al treilea), dar și propunerea de revizuire a salarizării membrilor Consiliului de Administrație.

AGA nu s-a putut ține în data de 13, pentru că nu a fost întrunit cvorumul. Acționarul majoritar al BTT, celebrul serviciu de turism din era comunistă, proprietar al unei rețele vaste de hoteluri din care azi a mai rămas doar celebrul hotel Forum din Costinești, este statul român, prin Ministerul Muncii, cu 88%.

AGA s-a ținut ziua următoare, pe 14 iulie, unde, doar cu votul unui singur acționar, care deține 0,001% din voturi. Și s-au luat deciziile de mai sus: s-a decis să nu se acorde dividende, a fost revizuit un administrator și s-au ajustat (înțelegem că în sus), indemnizațiile membrilor din CA. Informațiile sunt disponibile la Bursă, AICI

Acționarul în cauză este Marius Alexandru-Dragu, acesta fiind, potrivit relatărilor care abundă în presă, fost președinte al CA al BTT, fost candidat la Primăria Costinești, și este și soțul Ancăi Dragu, fost ministru de Finanțe, fost președinte al Senatului, momentan guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova.

Așadar, cum nu a fost la vot niciun reprezentant al Ministerului Muncii, s-au adoptat deciziile cu votul unui singur acționar, care reprezintă 0,001%.

L-am întrebat pe Dragoș Pâlsaru, ministru interimar al Muncii, drespre această situație. “AGA a fost ținută fără autorizarea MMFTSS (Ministerul Muncii- n.red). Luni vom dispune măsurile necesare”, ne-a transmis ministrul.

Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.) S.A. a încheiat exercițiul financiar 2025 cu o cifră de afaceri de aproape 6 milioane de lei și un profit de 820.000 de lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenţia asupra unui decalaj critic în calendarul de operaţionalizare a sistemului TollRo, în condiţiile în care aplicarea......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...