Un avion al companiei Asiana ratează aterizarea pe aeroportul din Hiroshima: 27 de răniţi

Un avion de tip Airbus A320, al companiei sud-coreene Asiana Airlines, a ratat marţi seara aterizarea pe aeroportul din Hiroshima (vestul Japoniei), incidentul soldându-se cu 27 de răniţi din cele 81 de persoane aflate la bord, potrivit AFP şi Kyodo.
Economica.net - mie, 15 apr. 2015, 06:40
Un avion al companiei Asiana ratează aterizarea pe aeroportul din Hiroshima: 27 de răniţi

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 20:05 (11h05 GMT), când, în timpul manevrei de aterizare, aparatul a derapat câteva sute de metri şi a făcut o rotaţie de peste 90 de grade, în condiţii meteorologice nefavorabile (ploaie şi ceaţă), scrie Agerpres.

În timpul aterizării, aparatul a lovit, se pare, o antenă de comunicaţii, instalată în amonte de pistă, conform informaţiilor preliminare.

Imaginile difuzate miercuri de televiziunea japoneză arătau rămăşiţe ale acestei ‘instalaţii’ de 6 metri înălţime – care practic a fost spulberată – împrăştiate la locul incidentului, în timp ce aripa stângă a avionului părea deteriorată.

Incidentul a stârnit panică la bordul zborului OZ162, unde pasagerii au trăit clipe de groază. ‘Era fum, iar măştile de oxigen au căzut. Personalul de cabină era agitat şi am crezut că vom muri’, a povestit o femeie.

Toţi cei 73 de pasageri şi opt membri ai echipajului au părăsit avionul pe toboganul de evacuare în situaţii de urgenţă.

Asiana Airlines anunţase iniţial într-un comunicat că 18 persoane au fost rănite (14 japonezi, doi coreeni şi doi chinezi). Conform noului bilanţ reactualizat, 27 de persoane au fost rănite în urma acestui incident.

Potrivit presei, avionul, care decolase de pe aeroportul Incheon (în apropiere de Seul) zbura la o altitudine prea joasă înaintea apropierii de aeroportul din Hiroshima, dar Ministerul Transporturilor de la Tokyo nu a confirmat această informaţie.

‘Circumstanţele accidentului trebuie să fie clarificate de investigaţiile efectuate de Biroul japonez pentru securitatea în transporturi’, care a detaşat trei persoane în acest scop, a declarat un responsabil nipon pentru AFP.

O echipă de opt anchetatori sud-coreeni urmează să se alăture experţilor niponi în cursul zilei de miercuri.

Compania a promis ‘să coopereze strâns cu autorităţile competente’ pentru determinarea cauzelor incidentului, prezentându-şi totodată ‘scuzele’.

Te-ar mai putea interesa și
Patru companii din zece nu au politici de restricţionare a utilizării aplicaţiilor AI din afara platformelor aprobate
Patru companii din zece nu au politici de restricţionare a utilizării aplicaţiilor AI din afara platformelor aprobate
Aproape trei sferturi dintre companiile globale (73%) integrează tehnologii AI, însă 40% nu au politici care să restricţioneze utilizarea aplicaţiilor de acest tip din afara proceselor sau......
Germania reduce taxele la carburanți cu echivalentul a 90 de bani pe litru și are în vedere o plafonare a prețurilor. Azi sunt alegeri locale, inclusiv în Berlin
Germania reduce taxele la carburanți cu echivalentul a 90 de bani pe litru și are în vedere o plafonare a prețurilor. ...
Germania va reduce taxele pe benzină și motorină cu 0,17 euro pe litru, a anunțat vineri guvernul, la câteva zile după ...
Action, lanțul de magazine cu produse la 5 lei, se extinde în România și intră în două oraşe. Face angajări acum, oferă salarii și de 6.500 de lei
Action, lanțul de magazine cu produse la 5 lei, se extinde în România și intră în două oraşe. Face angajări acum, ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action, care are deja 26 de magazine în ţară, intră în Sibiu, Afumaţi, ...
Siegfried Mureșan, nou mesaj: „Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Dacă cineva se așteaptă ca eu să sting lumina, se înșală amarnic”
Siegfried Mureșan, nou mesaj: „Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Dacă cineva se așteaptă ca eu ...
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat duminică că nu va schimba direcția de reformă asumată de predecesorul ...