Un MIG-29 s-a prăbuşit în timpul unor aplicaţii militare în regiunea Moscova

Un avion MIG-29 al armatei ruse s-a prăbuşit joi în regiunea Moscova, dar cei doi piloţi au supravieţuit întrucât au reuşit să se catapulteze la timp, transmite agenţia Interfax citată de EFE.
Economica.net - J, 04 dec. 2014, 12:26
Un MIG-29 s-a prăbuşit în timpul unor aplicaţii militare în regiunea Moscova

Ministerul rus al Apărării a anunţat că nu există victime nici la sol, avionul căzând într-o zonă nelocuită, iar unul dintre piloţi a fost spitalizat şi celălalt este nevătămat. Potrivit datelor preliminare, cauza accidentului pare să fie o defecţiune tehnică survenită în timpul exerciţiilor la care avionul participa în districtul Voskerenski, la sud de Moscova, scrie Agerpres.

MIG-29 este un avion de vânătoare de a patra generaţie cu simplă sau dublă comandă conceput cu peste trei decenii în urmă, pe vremea Uniunii Sovietice, fiind un concurent al avionului american F-16. Peste o mie de avioane de acest tip se află în prezent în dotarea forţelor aeriene ruse şi ale altor 25 de state.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...