Un nou sistem de operare, lansat de un grup de tineri la Cluj

Un nou sistem de operare pe calculator special dezvoltat pentru domeniul educaţiei, dar şi pentru folosirea în administraţie a fost lansat, sâmbătă, la Cluj, de un grup de tineri. 
Economica.net - S, 29 aug. 2015, 17:19
Un nou sistem de operare, lansat de un grup de tineri la Cluj

Aceştia au explicat că lucrează de mai mulţi ani la acest produs şi că vor să propună testarea acestuia în mod gratuit în cadrul unei instituţii publice, pentru a-i dovedi eficienţa.  
 
Ştefan Brânduşa, care este coordonatorul de dezvoltare al produsului, a arătat că un mare avantaj al adoptării acestui nou sistem de operare este că el va fi pus la dispoziţia celor care îl doresc în mod gratuit.  
 
„Ideea dezvoltării unor sisteme de operare noi a pornit din Cluj-Napoca, în urmă cu patru ani, iar abia acum echipa noastră de dezvoltatori, programatori şi specialişti în IT – Rogentos a reuşit să lanseze sistemul, care este bazat pe platforma Linux’, a declarat Brânduşa.  
 
Sistemul de operare a fost numit Kogaion şi are ca public ţintă utilizatorii obişnuiţi, sistemele de învăţământ româneşti şi administraţia. În acest sens, creatorii programului au spus că se vor strădui să-l facă adaptabil la un număr cât mai mare de aplicaţii.  
 
Echipa de tineri, care provin din toată ţara, mai lucrează în prezent şi la alte două sisteme de operare, unul numit Argent, despre care spun că este special gândit pentru instituţiile şi sistemele din domeniul de apărare, dar şi un altul numit Argos, construit pentru tablete şi telefoane mobile.  
 
„Sistemul Argent are nişte particularităţi care ne ajută să protejăm sistemul de apărare mai eficient decât cele existente, are o filtrare consecventă şi un model de securizare mai mare decât alte sisteme de operare’, a spus Brânduşa.  
 
Tinerii, care şi-au creat în cei patru ani un grup din ce în ce mai numeros, 20 de persoane care lucrează la cele trei sisteme de operare, sunt în parte studenţi, în parte absolvenţi a diferite facultăţi şi specializări, nu doar de IT.  
 
Evenimentul de lansare a avut loc în sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş-Bolyai” 

 
 

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul reautorizează folosirea modelului Mythos 5 dezvoltat de Anthropic pentru câțiva parteneri interni ai Guvernului SUA
Washingtonul reautorizează folosirea modelului Mythos 5 dezvoltat de Anthropic pentru câțiva parteneri interni ai Guvernului ...
După săptămâni de blocaj fără precedent, Guvernul american a reautorizat vineri modelul de inteligenţă artificială (IA) cel mai puternic de la Anthropic pentru un mic cerc de parteneri......
PNL acuză PSD că vrea puterea, controlul şi accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării
PNL acuză PSD că vrea puterea, controlul şi accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării
PSD vrea puterea, controlul şi accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecţii ...
Burkina Faso a rupt relațiile diplomatice cu Franța
Burkina Faso a rupt relațiile diplomatice cu Franța
Statul african Burkina Faso a anunţat vineri că rupe relaţiile diplomatice cu Franţa, acuzând-o pe aceasta de nerespectarea ...
Israelul, Libanul și SUA au semnat un acord-cadru la Washington, cu obiectivul de a ajunge la pace și securitate durabile
Israelul, Libanul și SUA au semnat un acord-cadru la Washington, cu obiectivul de a ajunge la pace și securitate durabile
Israelul, Libanul şi Statele Unite ale Americii au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile ...