Ungaria va oferi credite subvenționate pentru cei care își cumpără prima locuință

Ungaria va oferi împrumuturi subvenţionate, cu o dobândă de 3%, pentru toţi cei care îşi cumpără prima locuinţă, indiferent de locul unde îşi achiziţionează proprietatea, a scris miercuri premierul Viktor Orban pe pagina sa de Facebook, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 02 iul. 2025, 18:47
Ungaria va oferi credite subvenționate pentru cei care își cumpără prima locuință

Acest program a fost anunţat într-un moment în care partidul Fidesz al lui Viktor Orban, care se pregăteşte pentru alegerile parlamentare de anul viitor, este devansat în sondaje de formaţiunea de opoziţie Tisza, şi se confruntă şi cu provocări economice, în condiţiile în care PIB-ul Ungariei s-a contractat în primul trimestru.

Viktor Orban a spus că împrumuturile subvenţionate vor putea fi folosite atât pentru achiziţionarea de case, cât şi de apartamente, dar nu a oferit alte detalii, promiţând că le va anunţa la o dată ulterioară.

Guvernul de la Budapesta mizează pe o creştere economică de 2,5% în acest an, chiar dacă un secretar de stat din Ministerul Economiei a declarat, luna trecută, că această prognoză de creştere este revizuită în prezent.

Majoritatea analiştilor sunt de părere că cifra de 2,5% este una mult prea optimistă, în timp ce Banca Naţională a Ungariei mizează pe o creştere economică de doar 0,8%, în acest an.

Cu toate acestea, unii investitori sunt îngrijoraţi că situaţia slabă a economiei ar putea declanşa genul de relaxare fiscală care l-a ajutat pe Orban să fie reales în 2022.

În luna februarie, Orban a anunţat că Guvernul va oferi granturi gratuite pentru ca sute de mii de pensionari din mediul rural să îşi poată renova casele, un program care vizează o categorie de alegători care, în mod tradiţional, a sprijinit partidul Fidesz.

Te-ar mai putea interesa și
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbuşită într-un nuc, au fost evacuaţi......
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
Persoanele fizice care nu au reuşit să se înscrie anterior în Programul "Rabla" 2026 vor avea o nouă oportunitate de ...
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor și importatorilor
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor ...
Producătorii şi importatorii de baterii trebuie să se adapteze unor noi cerinţe europene privind, printre altele, siguranţa, ...
Anunţ despre RoPay. Accesul a fost simplificat prin conectarea directă la infrastructura Transfond
Anunţ despre RoPay. Accesul a fost simplificat prin conectarea directă la infrastructura Transfond
EuPlătesc, procesator de plăţi din România şi instituţie de plată autorizată de Banca Naţională a României, implementează ...