Prime Kapital a luat un credit de 150 de milioane de euro pentru refinanțarea Mall Moldova

UniCredit Bank România, acţionând ca unic coordonator şi aranjor împreună cu Alpha Bank Grecia, a structurat un împrumut sindicalizat de 150 de milioane de euro pentru Prime Kapital, administrator şi dezvoltator de active european axat pe piaţa imobiliară, a anunţat miercuri instituția financiară, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 feb. 2026, 17:05
Prime Kapital a luat un credit de 150 de milioane de euro pentru refinanțarea Mall Moldova

Conform sursei citate, UniCredit Bank România, în calitate de coordonator al tranzacţiei şi în parteneriat cu Alpha Bank Grecia, a finalizat cu succes structurarea unui împrumut sindicalizat de 150 milioane euro pentru refinanţarea Mall Moldova.

Deţinut şi dezvoltat de Prime Kapital, Mall Moldova a fost deschis în aprilie 2025 şi este unul dintre puţinele centre comerciale super-regionale din România.

În cadrul tranzacţiei, UniCredit Bank contribuie cu 75 de milioane de euro, reafirmând rolul său în finanţarea proiectelor de real estate şi angajamentul de a susţine proiecte cu fundament economic solid, performanţe sustenabile şi potenţial ridicat de dezvoltare pe termen lung.

UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Austria, Europa Centrală şi de Est.

Fondată în 1879, Alpha Bank este cea mai veche instituţie financiară privată din Grecia şi unul dintre cele mai mari grupuri bancare din ţară.

Prime Kapital este administrator şi dezvoltator de active european axat pe piaţa imobiliară, cu o bază consolidată de active de peste 1,9 miliarde euro, cu o reputaţie şi un istoric excelent pe piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Energiei, Bogadan Ivan: Au avut loc aproximativ 200.000 de deconectări de furnizare a energiei electrice. Până acum au fost reconectate 86.000
Ministrul Energiei, Bogadan Ivan: Au avut loc aproximativ 200.000 de deconectări de furnizare a energiei electrice. Până ...
Aproximativ 200.000 de locuinţe au fost deconectate de la reţeaua de furnizare a energiei electrice, iar până la ora actuală au fost reconectate 86.000, a declarat, miercuri, la finalul......
Calea ferată Brașov – Sighișoara: 2030 devine un termen prea optimist pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare – API
Calea ferată Brașov – Sighișoara: 2030 devine un termen prea optimist pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare ...
Asociația Pro Infrastructură (API) estimează că lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara ...
Austria vrea să-și reducă dependența față de importurile de GNL din SUA și se uită spre România și Africa
Austria vrea să-și reducă dependența față de importurile de GNL din SUA și se uită spre România și Africa
Austria caută să extindă energia regenerabilă şi să majoreze importurile de gaze din Africa, pentru a evita să devină ...
ANOFM: Aproape 33.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. 232 de posturi sunt disponibile în Spațiul Economic European
ANOFM: Aproape 33.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. 232 de posturi sunt disponibile în Spațiul Economic ...
Un număr de 32.926 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional sunt înregistrate în evidenţele Agenţiei Naţionale ...