Unitarea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost reconectată la SEN

Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional în duminică dimineaţa, după finalizarea programului de oprire planificată, a anunţat Nuclearelectrica.
AGERPRES - D, 05 iul. 2026, 10:32
Unitarea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost reconectată la SEN

Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada opririi planificate, au fost efectuate activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă; programul de mentenanţă corectivă; programul de inspecţii; programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate şi programul de implementare modificări de proiect.

„Lucrările aferente programului de oprire planificată au fost realizate în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, se arată în comunicat.

Unitatea 1 CNE Cernavodă a intrat în oprire planificată pe 10 mai 2026.

Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost pusă în funcţiune în anul 1996, iar, până în prezent, exploatarea Unităţii 1 a dus la evitarea a 145 de milioane de tone de CO2 în atmosferă şi a livrat în siguranţă peste 149 de milioane de MWh, la un factor de capacitate de peste 90%, fiind în baza factorului de capacitate în primele trei reactoare nucleare, la nivel global.

Societatea Naţională Nuclearelectrica administrează Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, care operează Unităţile 1 şi 2, cu o capacitate de 700 MWe, precum şi Fabrica de Combustibil Nuclear Piteşti, care este producător calificat de combustibil nuclear CANDU 6.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...