Verhofstadt: Eurogrupul trebuie să trateze şi cauzele, nu doar simptomele crizei

Miniştrii de finanţe din zona euro trebuie să trateze şi cauzele, nu doar simptomele crizei, a declarat luni liderul liberalilor din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, înaintea reuniunii Eurogrupului, începută luni după-amiază la Bruxelles şi în cadrul căreia se va decide al doilea program de asistenţă financiară internaţională pentru Grecia.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 16:54

”Singurul lucru care poate fi spus legat de acordul aşteptat în această noapte cu privire la cel de-al doilea program de asistenţă prntru Grecia este că evită falimentul imediat şi cumpără încă puţin timp pentru un plan cuprinzător pentru zona euro. (…) Chiar şi cu aceste măsuri de austeritate, este de aşteptat ca Grecia să aibă o datorie de 120% din PIB în 2020. Ceea ce este cu adevărat necesar acum este să se combată cauza şi nu doar simptomele. Acest lucru înseamnă o strategie pe două fronturi pentru reducerea plăţii dobânzilor la niveluri sustenabile pentru datoria rămasă simultan cu stimularea economiei printr-un plan de acţiune concertat până în 2020”, a apreciat Verhofstadt.

Acordul care ar urma să fie încheiat luni include un ajutor public de 130 de miliarde de euro şi restructurarea datoriei Greciei faţă de creditorii privaţi, în valoare de 100 de miliarde de euro. Autorităţile de la Atena trebuie să ramburseze, până la 20 martie, suma de 14,5 miliarde de euro, în caz contrar existând riscul intrării în încetare de plăţi.

„Douăsprezece state membre le-au trimis o scrisoare domnilor Barroso şi Van Rompuy în care le cer o agendă a creşterii la Consiliul European de primăvară, deşi au căzut de acord asupra a şapte pagini de concluzii privind creşterea şi locurile de muncă la Summitul informal al UE din 30 ianuarie. Dacă există o ţară care are cea mai mare nevoie de o strategie orientată spre creştere, atunci aceasta este Grecia”, a mai spus liderul liberalilor din PE.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...