Viaţa la ţară în România vs. restul Europei. Cât se câştigă în statele dezvoltate

Faptul că agricultura românească este definită de ferme pe suprafeţe limitate, randamente mici şi management de multe ori defectuos face ca angajaţii români din agricultură să aibă printre cele mai mici salarii din UE. 
Economica.net - D, 19 iul. 2015, 19:47
Viaţa la ţară în România vs. restul Europei. Cât se câştigă în statele dezvoltate

Salariul mediu al angajaţilor români din agricultură  este de până la cinci ori mai mic decât al celor din statele bogate ale Uniunii Europene, precum  Danemarca, Olanda sau Suedia, se arată în ultimul raport al Comisiei Europene privind agricultura. Potrivit studiului, românii, alături de bulgari, greci, lituanieni, letoni şi polonezi câştigă, în medie, 3 euro sau chiar mai puţin pe oră, faţă de peste 15 euro cât câştigă angajaţii din agricultură în Danemarca, Olanda şi Suedia.

Diferenţele provin atât din faptul că în statele dezvoltate se practică un alt tip de agricultură, bazată pe ferme foarte mari, dar şi ca urmare a condiţiilor economice din pieţele respective. Venitul este, de asemenea, o reflexie a tipului de management şi a productivităţii.”Acele state membre care au cu precădere ferme de mari dimensiuni au şi agricultorii cu cele mai mari venituri. Acele state membre vunde prodomină fermele mici (Bulgaria, România, Grecia, Portugalia)  au şi cele mai mici venituri”, se arată în raport.

Statistica europeană relevă însă un alt aspect prezent în fermele româneşti: forţa de muncă este asigurată cu precădere de membrii familiei care deţine exploataţia şi mai puţin de personal angajat. „Volumul de muncă plătită este mult mai mică (sub o treime) faţă de volumul de muncă neplătită. Costul mediu per fermă (cu costul muncii la nivelul UE  n.red) a crescut cu până la 1.000 de euro în perioada 2007-2012. Totuşi, creşterea a fost graduală”, se arată în raport.

În ceea ce priveşte performanţele financiare ale fermelor de domensiuni similare, studiul indică faptul că nu există mari diferenţe la nivelul UE 28. 

Cum ne-au ajutat subvenţiile

În ceea ce priveşte impactul subvenţiilor de care au beneficiat agricultorii europeni prin Politica Agricolă Comună asupra veniturilor absolute ale unei ferme, studiu indică faptul că nu există neapărat o legătură între valoare subvenţiilor şi cea a veniturilor.  „La nivelul UE 27 nu există indicii că modificările de subvenţii au avut un rol important în evoluţia veniturilor”, se menţionează în raport.

Ce subvenţii au primit europenii

Subvențiile de care au beneficit fermierii UE potrivit PAC au diferit şi diferă de la ţară la alta. Astfel, la nivelul anului trecut, media subvenției pe suprafață (SAPS) în Uniunea Europeană era de aproximativ 270 de euro pe hectar. Astfel, cel mai mult primeau fermierii din Malta (600 de euro pe hectar), urmaţi de cei din Olanda (459 de euro pe hectar), Grecia (418 de euro pe hectar), Italia (394 de euro pe hectar), Franţa (291 de euro pe hectar) Marea Britanie (222 de euro). În România, subvenţia pe suprafaţă a fost anul trecut de aproximativ 157 de euro pe hectar,  potrivit unor date ale Bursei Române de Mărfuri. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...