Victor Hoffmann s-a retras din firmele deținute de Steinel în România prin vânzarea părţilor sociale deţinute către compania-mamă din Germania cu peste 250.000 de euro

Producătorul de echipamente electrice Steinel Electronic, cu o fabrică la Curtea de Argeş, Steinel Distribution, care operează magazinul online al companiei, şi Steinel Management sunt deţinute acum integral de compania-mamă din Germania, după ce asociatul Victor Hoffmann s-a retras din firmele antemenţionate prin vânzarea tuturor părţilor sociale deţinute în cele trei entităţi juridice, conform unor decizii ale societăţilor, obţinute de Economica.net.
Cristina Şomănescu - lun, 27 ian. 2025, 22:11
Victor Hoffmann s-a retras din firmele deținute de Steinel în România prin vânzarea părţilor sociale deţinute către compania-mamă din Germania cu peste 250.000 de euro

Steinel este o companie germană producătoare de echipamente electrice, fondată în anul 1959.
Compania deține fabrici în Germania, Elveția, România și Republica Moldova. Fabrica din Curtea de Argeş e cea mai mare dintre unităţile de producţie ale companiei Steinel.

Steinel produce senzori pentru iluminat, lămpi cu senzori şi pistoale de lipit.

Steinel operează în ţara noastră prin trei firme: Steinel Electronic, Steinel Distribution şi Steinel Management.

La 21 noiembrie 2024 Victor Hoffmann, asociat minoritar în cele trei entităţi juridice, a vândut părţile sociale deţinute în firmele antemenţionate către compania-mamă Steinel din Germania, conform deciziilor societăţilor obţinute de Economica.net.

Punctual, Steinel GmbH a cumpărat părţile sociale deţinute de Victor Hoffmann în Steinel Electronic la preţul de circa 222.854 de euro, se arată într-o decizie a asociaţilor obţinută de Economica.net.
În urma tranzacţiei, Victor Hoffmann a ieşit din firmă care e deţinută integral acum de Steinel GmbH.

Steinel Electronic a avut cifră de afaceri netă de peste 390 de milioane de lei în anul 2023, cu aproape 12% mai mică decât cea din 2022. Firma a obţinut profit net de 8,88 de milioane de lei, cu 35% mai mic decât cel realizat în anul 2022. Steinel Electronic a lucrat cu un număr mediu de 560 de angajaţi în 2023, în scădere cu șapte oameni pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din 2022, arată bilanţurile societăţii, comparate de Economica.net.

Steinel GmbH a cumpărat partea socială deţinută de Victor Hoffmann în societatea Steinel Distribution la preţul de aproximativ 29.669 de euro, conform deciziei asociaţilor, publicată în Monitorul Oficial şi consultată de Economica.net.
În urma tranzacţiei, tot capitalul social al firmei Steinel Distribution e deţinut de Steinel GmbH.

Steinel Distribution deţine magazinul online al companiei Steinel. Firma a realizat afaceri nete de 8,2 milioane de lei în 2023, în scădere nesemnificativă faţă de cele din 2022. Profitul net obţinut de Steinel Distribution se ridică la 304.269 de lei în 2023 şi e cel puţin dublu faţă de cel din 2022. Firma a lucrat cu un număr mediu de 11 salariaţi pe parcursul anului 2023, cu un om în plus pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din 2022, arată situaţiile financiare comparate de Economica.net.

La 21 noiembrie 2024, Steinel GmbH a cumpărat părţile sociale deţinute de Victor Hoffmann în firma Steinel Management, devenind astfel unicul asociat al societăţii, se arată în decizia firmei obţinută de Economica.net.
Steinel Management a realizat cifră de afaceri netă de aproape 12 milioane de lei în 2023, cu peste 5% mai mare decât cea din 2022. Firma a avut profit net de 175.479 de lei în 2023, de peste trei ori mai mic decât cel obţinut în anul 2022, arată bilanţurile comparate de Economica.net. Steinel Management a lucrat cu un număr mediu de 12 salariaţi pe parcursul anului 2023, cu 2 oameni în plus faţă de valoarea indicatorului din 2022.

Sursă foto: Steinel.ro

Te-ar mai putea interesa și
Euro NCAP: cele mai sigure mașini testate în 2025
Euro NCAP: cele mai sigure mașini testate în 2025
Euro NCAP a dat publicității numele celor mai sigure mașini, din fiecare clasă, testate în 2025. La doar câteva zile după ce a primit titlul „Mașina Anului 2026 în Europa”, Mercedes-Benz......
De la apel la scroll pe internet. Câte ore mai vorbesc românii la telefon și pe ce rețele
De la apel la scroll pe internet. Câte ore mai vorbesc românii la telefon și pe ce rețele
Telefonul mobil a devenit mai degrabă poartă către internet decât instrument de conversație. Într-o lună obișnuită, ...
A apărut telefonul TikTok. Are AI și funcții speciale, iar primul stoc s-a vândut ca pâinea caldă
A apărut telefonul TikTok. Are AI și funcții speciale, iar primul stoc s-a vândut ca pâinea caldă
ByteDance, proprietarul TikTok, a lansat propriul smartphone integrat cu inteligență artificială (AI), care se comportă ...
Uleiul românesc de floarea – soarelui „made in Giurgiu” care i-a cucerit pe chinezi. Primul lot s-a epuizat rapid
Uleiul românesc de floarea – soarelui „made in Giurgiu” care i-a cucerit pe chinezi. Primul lot s-a epuizat ...
Uleiul de floarea-soarelui Republika produs în România a reușit să intre cu succes pe piața din China, prin intermediul ...