VIDEO Cum se prezintă România la târgurile de turism din Londra, Varșovia și Barcelona, după eșecul de la New York

Fotografii scoase la imprimantă pe hârtie A4 și puse pe o perdea neagră. Asta a fost imaginea României la târgul de turism de la New York, care a avut loc în luna aprilie a acestui an. Prezența României la acest târg de turism, unul dintre cele mai importante din lume, a stârnit reacții negative, iar Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a suspendat, atunci, participarea României și la alte târguri.
Andrada Ghira - lun, 07 nov. 2022, 13:03
VIDEO Cum se prezintă România la târgurile de turism din Londra, Varșovia și Barcelona, după eșecul de la New York

Participarea României la târguri a fost suspendată după valul de reacții negative stârnit de modul în care autoritățile au promovat România la târgul de turism de la New York. 

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a anunțat astăzi, 7 noiembrie, lansarea unui nou clip de promovare a României la târgurile internaționale de turism, primul pe listă fiind cel de la Londra. Pe muzica celor de la Subcarpați, România este prezentată cu toate posibilitățile de petrecere a timpului liber, de la vacanțe la țară, cu tradiții și meștesuguri, la escaladă, festivaluri de muzică și plajă.

„După mai bine de șase luni de pregătire, de achiziții publice, în parteneriat cu Consiliul de Brand Turistic Național, suntem mai pregătiți să reprezentăm interesele țării noastre la cele mai mari târguri de profil: WTM Londra, TTR București, TT Varșovia, IBTM Barcelona. Alături de comunitățile de români din cele trei state și de antreprenorii din țară ne dorim să atragem un număr cât mai mare de turiști străini în țara noastră, mai ales că avem argumente imbatabile, de la resurse naturale paliative, la ecoturism, turismul rural, city break-uri și festivaluri recunoscute la nivel internațional’, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoratului și turismului.

Tema pentru târgurile de turism de anul acesta, aleasă de Minister și reprezentanții Consiliului de Brand Turistic Național (CBTN) este „Feel Alive”, un concept care susține dezvoltarea brandul turistic național „Explorați Grădina Carpaților”.

În perioada 7 noiembrie – 9 noiembrie a.c., Ministerul Turismului, împreună cu mai mult de 30 de rerpezentanți ai asociațiilor de profil, va fi prezent la târgul de turism WTM Londra, organizat în format Business-to-Business (B2B). Printre acțiunile organizate la standul României sau în cadrul WTM, menționăm: prezentarea destinației turistice România către cei mai mari tour operatori de turism prezenți la târg, moment artistic realizat de Subcarpați și dezbaterea Crafting Influencers – Women Edition, alături de șase antreprenoare din diaspora românească.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu, transmite......
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea ...
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...