VIDEO Încă un parc fotovoltaic a fost terminat. Românii de la Parapet au anunțat finalizarea unei centrale de 35 MW pentru italienii de la Alerion, în Călărași

Parapet, contarctor român cu peste 1.500 MW instalați la activ, a anunțat finalizarea și conectarea la rețea a unui parc fotovoltaic de 35 MW din Călărași. Proiectul este al italienilor de la Alerion Clean Power, activi și pe piața noastră
Mihai Nicuţ - lun, 01 sept. 2025, 11:05
VIDEO Încă un parc fotovoltaic a fost terminat. Românii de la Parapet au anunțat finalizarea unei centrale de 35 MW pentru italienii de la Alerion, în Călărași

Iată ce au scris cei de la Parapet pe pagina lor de socializare:

Proiect finalizat: Parcul fotovoltaic Plose din județul Călărași a fost energizat oficial și a început să livreze energie curată în rețea!

Mulțumim partenerilor noștri de la Alerion Clean Power S.p.a., beneficiarii acestui proiect, pentru încrederea acordată în noi ca EPC.

Proiectul Plose a marcat și câteva premiere pentru Parapet: de la drumuri și garduri construite în timp record până la piloți finalizați în doar 9 zile în loc de 30 obișnuite.

Principalele rezultate dintr-o privire:

– 35 MWp instalați, cu o producție anuală estimată la 55,5 GWh, suficient pentru a alimenta mii de locuințe

– 7 km de drumuri și 2.850 m de garduri pe un teren de 50 ha

– 12.600 de piloți, 900 de trackere și 63.000 de panouri fotovoltaice instalate.

Parapet este contractor EPC (Engineering, Procurement, Construction) în sectorul energiei regenerabile, cu birouri în România, la Cluj-Napoca și București, și filiale în Germania (Nuremberg și Gangkofen) și Italia. Recent, compania a anunțat că a finalizat testele pentru parcuri fotovoltaice de 30 MW în Italia

Compania acoperă construcții civile, construcții electrice și servicii de instalare, oferind soluții complete la cheie prin EPC / BoP / BoS. De la înființarea sa în 2012, Parapet a ajuns la 1,5 GW de energie curată instalată în 17 țări din Europa. Portofoliul Parapet include peste 350 de proiecte fotovoltaice, eoliene sau hibride, oferind servicii complete, de la proiectare, inginerie, achiziții, până la construcție și mentenanță.

În mai, BCR a anunțat că a acordat o finanțare de 18,5 milioane de euro unei companii din cadrul grupului italian Alerion Clean Power S.p.A, un jucător cheie pe piața energiei regenerabile.

“Fondurile vor fi utilizate pentru construcția unui nou proiect fotovoltaic, cu o capacitate de 35 MW, situat în județul Călărași, care va genera o producție anuală estimată la 51.000 MWh. Creditul de investiții acordat de BCR are scadență în 2040, iar valoarea totală a investiției în dezvoltarea parcului solar se ridică la 26,8 milioane de euro”, a spus atunci banca.

Alerion Clean Power, companie listată la bursa din Milano, produce energie electrică, în principal din surse eoliene, fiind activă în Italia, Spania, România și Bulgaria. În România, grupul italian a dezvoltat până în prezent mai multe proiecte de parcuri eoliene, în localitățile Aușeu-Borod, Vrani, Jimbolia și Sânnicolau Mare. În 2024, Grupul Alerion a început producția la două noi centrale fotovoltaice în România, în municipiul Periș, fiecare cu o capacitate instalată de aproximativ 6 MWp și o producție anuală estimată la aproximativ 19 GWh.

Alerion a anunțat în 2021 că va investi aproximativ 700 de milioane de euro în creșterea capacității instalate în special în Italia, România și Spania. Compania spunea atunci că vrea să ajungă la o capacitate totală de peste 1,5 GW, din care 300 MW din proiecte fotovoltaice. Potrivit datelor de pe site-ul grupului, Alerion are acum o capacitate operațională de 787 MW în eolian și 160 MW în fotovoltaic.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...