Vine iarna. Ninsori şi lapoviţă în 26 de judeţe

Vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat miercuri că în 26 judeţe ale ţării sunt anunţate precipitaţii sub formă de ploi care până joi dimineaţă se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Economica.net - mie, 19 nov. 2014, 21:47
Vine iarna. Ninsori şi lapoviţă în 26 de judeţe

Potrivit meteorologilor, judeţele în care vine iarna sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa, scrie Agerpres.

Oprea le-a cerut prefecţilor o atenţie deosebită în Moldova, unde de joi va intra în vigoare o atenţionare hidrologică de cod galben cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe mai multe râuri.

‘Contez pe experienţa dumneavoastră. în situaţii de urgenţă şi să activaţi planurile de acţiuni, să vă pregătiţi măsurile de intervenţie pentru sezonul rece. Vă cer să vă pregătiţi toate forţele de intervenţie pentru a fi operativi’, a spus Oprea.

Directorul ANMH, Ion Sandu, a arătat că miercuri noapte vor fi cantităţi importante de precipitaţii sub formă de ploaie şi pe parcursul zilei de joi acestea se vor transforma în zăpadă.

‘Dacă toată cantitatea de precipitaţii se va transforma în zăpadă, ar fi probleme, dar la munte, în Carpaţii Orientali, se vor transforma. După această perioadă, începând de duminică, temperaturile în timpul nopţii vor fi negative şi precipitaţiile vor veni sub formă de zăpadă şi în sudul ţării, inclusiv în Bucureşti. Este o schimbare de regim, putem spune că vine iarna’, a spus Sandu.

Reprezentantul Apele Române a spus că având în vedere atenţionările meteo, s-a emis o atenţionare hidrologică începând de joi dimineaţă pentru mai multe bazine hidrografice.

Vicepremierul le-a cerut prefecţilor să trateze cu seriozitate avertizările meteo şi să se implice direct în gestionarea situaţiilor.

‘Verificaţi personal stocurile de materiale antiderapante, stocurile de carburanţi, gradul de pregătire a firmelor care se ocupă de curăţarea drumurilor. Ţineţi legătura cu primăriile din zonele dvs. unde există pericol de blocare a căilor de comunicaţii sau probleme la reţelele electrice. Vreau ca toate primăriile să fie la curent cu evoluţia vremii. Este important ca oamenii să ştie condiţiile în care se circulă pe drumurile naţionale sau judeţene’, a afirmat Oprea.

El le-a cerut poliţiştilor rutieri să fie prezenţi în stradă şi să ia măsurile legale corespunzătoare, subliniind că şoferii au obligaţia să aibă cauciucuri de iarnă.

MAI are pregătite 3.000 de forţe gata să intervină încă din primul moment când situaţia o cere. Acestea au la dispoziţie 1.100 de autospeciale şi mijloace tehnice. ‘Dacă situaţia o impune, vom creşte capacitatea de intervenţie şi vom apela şi la forţele Ministerului Apărării’, a spus Oprea.

Prezent la sediul MAI, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a arătat că armata este pregătită şi ea să intervină la nevoie cu 4.000 de militari şi 600 de mijloace tehnice, în prima urgenţă.

‘Nu vreau să mai auzim scuze că ne-a luat iarna prin surprindere. Vreau să aveţi în atenţie posibilitatea apariţiei unor inundaţii în zonele din Moldova unde va ploua abundent, iar acolo misiunea dumneavoastră este să interveniţi rapid cu toate resursele pentru a ajuta populaţia şi pentru a îndepărta cât mai rapid apa din gospodăriile oamenilor. Vă cer să asiguraţi continuitatea la instituţiile prefectului şi la primării şi să respectaţi întocmai procedurile prevăzute în planurile de acţiune pentru perioada de iarnă. Vreau ca toate autorităţile statului să fie mobilizate şi vreau să ne coordonăm cât mai bine, fiecare pe atribuţiile şi competenţele legale pe care le are – Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Ministerul Sănătăţii, Electrica SA, Ministerul Apărării Naţionale şi evident Ministerul Afacerilor Interne’, a conchis Gabriel Oprea.

Te-ar mai putea interesa și
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Slăbiciunile economiei germane îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, iar numărul şomerilor ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, relevă un studiu......
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului ...
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Gara din orașul Curtea de Argeș, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX și este monument istoric, dar care ...
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, și-a majorat producția de gaze naturale ...