Virgil Dăscălescu, BNR: Băncile nu au făcut profit din creditarea în franci

Băncile comerciale nu au realizat profit din creditarea în franci, având în vedere că şi ele au suportat o parte din aprecierea francului faţă de leu, iar costurile cu provizioanele pentru creditele în franci au fost foarte mari, a declarat miercuri şeful serviciului Instituţii Financiare, Direcţia Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României, Virgil Dăscălescu.
Economica.net - mie, 25 feb. 2015, 16:03
Virgil Dăscălescu, BNR: Băncile nu au făcut profit din creditarea în franci

Acesta a precizat că estimarea acestor costuri pe baza dobânzilor de referinţă a fost foarte greu de făcut.

‘Pe o perioadă de cinci ani, instituţiile de credit ar fi consemnat o pierdere anuală estimată conservator la aproximativ 3,9% din soldul mediu al creditelor la valoare netă în CHF. Foarte clar, instituţiile de credit nu au consemnat profit din creditarea în franci elveţieni. Chiar dacă variem puţin ipotezele, vom ajunge la aceeaşi concluzie’, a explicat Virgil Dăscălescu în cadrul colocviului ,,Stabilitatea financiară – repere conceptuale şi teme de actualitate’.

În opinia sa, în ultimii ani, cea mai importantă cheltuială a băncilor a fost cea cu constituirea de provizioane, ca urmare a fenomenului de neplată. Oficialul BNR a menţionat că, în cazul creditelor în franci, rata de neperformanţă este mai mare decât la euro pentru că debitorii au trebuit să suporte un dublu risc valutar. ‘În cazul creditelor acordate în franci elveţieni, se manifestă două tipuri de şoc: spre deosebire de un credit acordat în euro, debitorul unui credit în franci elveţieni a trebuit să suporte atât şocul deprecierii leului în raport cu euro, cât şi un şoc suplimentar şi deloc nesemnificativ al deprecierii monedei euro în raport cu francul, ambele contribuind la înrăutăţirea situaţiei debitorilor care au contractat credite în franci elveţieni’, a explicat Virgil Dăscălescu.

El a admis, însă, că în cazul băncilor costurile fixe sunt prea mari şi, pentru a le acoperi, instituţiile aplică marje ridicate. ‘Din păcate, la nivelul sectorului bancar românesc, costurile fixe sunt foarte mari. Instituţiile de credit au tendinţa să compenseze creditarea prin aplicarea unor marje substanţiale pentru acoperirea costurilor fixe’, a mai spus Dăscălescu.

Pe de altă parte, oficialul BNR a confirmat că numărul debitorilor în franci este mai mare decât cifra anunţată oficial de aproximativ 75.000, dacă se iau în calcul şi creditele externalizate. ‘Cifra se referă la debitorii aflaţi în bilanţurile instituţiilor de credit din România. (…) Deci sunt mai mulţi dacă avem în vedere creditele externalizate’, a răspuns Virgul Dăscălescu, întrebat fiind despre numărul real al debitorilor în franci.

Te-ar mai putea interesa și
Kelemen Hunor: Legea salarizării are şanse minime să ajungă în Parlament în perioada imediat următoare
Kelemen Hunor: Legea salarizării are şanse minime să ajungă în Parlament în perioada imediat următoare
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că proiectul noii legi a salarizării unitare nu are şanse să fie adoptat în această săptămână şi nici în următoarea, în condiţiile în......
Grindeanu: Fac apel la Bolojan să retragă strategia de biodiversitate, altfel e responsabil de pierderea unui miliard de euro
Grindeanu: Fac apel la Bolojan să retragă strategia de biodiversitate, altfel e responsabil de pierderea unui miliard de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seara că premierul Ilie Bolojan e direct responsabil de pierderea unui ...
România se pregătește de importuri masive de energie electrică, urmare a opririi unui reactor de la Cernavodă generate de debitul mic al Dunării. ANRE avizează de urgență noi centrale electrice regenerabile
România se pregătește de importuri masive de energie electrică, urmare a opririi unui reactor de la Cernavodă generate ...
România va trebui să-și asigure din import, în orele de vârf, energie electrică la o putere de 3.000 MW zilele următoare, ...
Adio bonuri fiscale pentru carburant. Doi antreprenori români lansează prima aplicație care folosește AI pentru foile de parcurs
Adio bonuri fiscale pentru carburant. Doi antreprenori români lansează prima aplicație care folosește AI pentru foile ...
Doi antreprenori români au lansat Drumio, prima aplicație care generează cu ajutorul AI foile de parcurs direct de pe ...